Pe lista infracţiunilor fiscale din Grecia, profesia de medic se află în capul listei cu suspecţi. Alexis, un medic grec, încearcă să beneficieze de avantajele pe care le are, relatează The Telegraph.
Provocările zilnice vin sub forma oficialilor corupţi care umblă după chilipiruri sau a furnizorilor şi muncitorilor locali care negociază preţul produselor pentru a nu fi nevoiţi să elibereze chitanţe.
Însă Alexis deţine un teren şi două case, iar acest lucru pare ciudat pentru agenţii fiscali.
Conform lui Alexis, declararea de către agentul fiscal a unor produse ca fiind de lux, cum ar fi, de exemplu, o maşină cu un motor mai puternic, poate depăşi cu mult costul de achiziţie al acestora.
Alternativa constă în transferul proprietăţii către alţi membri ai familiei care sunt într-o categorie de impozitare mai mică sau declararea piscinei ca fiind rezervor de apă. „Dacă aş fi ascultat de regulile guvernamentale privind bunurile mele personale şi ceea ce ei numesc „lux”, atunci nu aş mai fi rămas cu nimic”, a declarat el.
„Nu mă simt confortabil jucând acest joc, însă consider că se justifică, din moment ce sunt taxat îndeajuns de mult în profesia mea. Totul este dificil. Aproape că mi-e teamă să am un an prosper din cauză că nu pot să fiu niciodată sigur că nu atrag atenţia agenţilor fiscali.
„Nu este deloc încurajator să fii onest”, a concluzionat Alexis.