0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialCel puţin nouă morţi în accidentul aviatic de vineri din Nevada

Cel puţin nouă morţi în accidentul aviatic de vineri din Nevada

Cel puţin nouă persoane au murit în urma accidentului produs vineri la o demonstraţie aeriană în statul Nevada, unde un avion din cel de-al Doilea Război Mondial s-a prăbuşit în apropierea tribunelor, a anunţat poliţia locală, citată de AFP, scrie Mediafax.

Un prim bilanţ al accidentului indica doi morţi şi peste 50 de răniţi, însă echipele de intervenţie au descoperit mai multe trupuri neînsufleţite prinse sub tribune.

„Am transportat 54 de răniţi către diferite spitale din regiune. Medicii au confirmat moartea a două persoane, însă noi am mai găsit şapte cadavre, inclusiv cel al pilotului”, a declarat Dave Evans, comandantul poliţiei locale din Reno.

Surse medicale au afirmat că opt dintre cei 54 de răniţi se află în stare critică.

Rãniţii au fost transportaţi la o clinicã aflatã în apropiere de locul unde se desfãşura demonstraţia şi la un spital din Reno. Surse medicale au afirmat cã accidentul s-a soldat cu cel puţin trei morţi.

Comisia Naţionalã pentru Securitatea Transporturilor (NTSB) a declanşat o anchetã şi urmeazã sã prezinte bilanţul actualizat al catastrofei, a precizat Houghton.

Purtãtorul de cuvânt al organizatorilor, Mike Draper, a afirmat cã pilotul avionului se afla la prima sau a doua cursã în momentul în care a transmis un apel de urgenţã. „Nu ştim de ce s-a prãbuşit. Pilotul a transmis un apel de ajutor şi a ieşit din cursã”, a spus el.

„Cred cã pilotul a mişcat manşa în ultimele douã secunde, pentru cã a vãzut tribunele, şi cred cã a salvat 200 sau 300 de vieţi”, a declarat un martor ocular. „E ca un masacru, ca şi cum ar fi explodat o bombã”, a afirmat un alt martor, citat de Reno Gazette-Journal. „Un om a fost tãiat în douã, e sânge peste tot (…) Se vãd braţe şi picioare (…)”, a adãugat el.

Pilotul avionului, Jimmy Leeward, în vârstã de 74 de ani, se numãrã, cel mai probabil, printre victime.

Mike Houghton a exclus ipoteza ca vârsta pilotului sã se fi numãrat printre cauzele accidentului. „Toate dosarele medicale erau la zi (…), iar Jimmy era un pilot calificat, foarte experimentat şi dotat”, a spus el, afirmând cã acesta participa la demonstraţii din 1975.

Cele mai citite

Rezultate provizorii ale alegerilor prezidențiale, turul 1: Călin Georgescu conduce, Elena Lasconi pe locul doi

Cu peste 99% dintre secțiile de votare raportate, candidatul independent Călin Georgescu conduce detașat în rezultatele parțiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP), acumulând...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...
Ultima oră
Pe aceeași temă