7.9 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialViviane Reding va analiza planul Parisului de combatere a infracţiunilor comise de...

Viviane Reding va analiza planul Parisului de combatere a infracţiunilor comise de români

Comisarul UE pentru Justiţie, Viviane Reding, a declarat că trebuie „analizate” măsurile luate de Franţa pentru combaterea infracţionalităţii, subliniind că nu poate fi stigmatizată o întreagă comunitate, după ce Parisul a vorbit de delincvenţii români din Paris, informează site-ul Euractiv, citat de Mediafax.

În cursul unei conferinţe la care a participat, în Paris, Viviane Reding a subliniat că intenţionează să apere în continuare „drepturile cetăţenilor europeni”.

Reding, care în 2010 a criticat dur planul Parisului de expulzare a romilor români şi bulgari, a vorbit de această dată de noul plan al ministrului francez de Interne, Claude Gueant.

Reding a evocat necesitatea”analizării” modului de aplicare a măsurilor pentru combaterea infracţionalităţii. „Chiar dacă este normal să combatem infracţionalitatea, nu putem stigmatiza o întreagă comunitate. În calitatea de comisar european, pot lua măsuri dacă nu se respectă dreptul european”, a avertizat Reding.

Comisarul pentru Justiţie a remarcat totuşi că, după polemicile de anul trecut, „Franţa are o abordare mult mai prudentă”.

În cursul zilei de luni, ministrul francez de Interne, Claude Gueant, cerea accelerarea repatrierilor infractorilor de origine română care, în opinia lui, reprezintă zece la sută din persoanele aduse în faţa justiţiei la Paris. „Trebuie să trecem la o viteză superioară în privinţa returului (infractorilor români – n.red.) în ţara de origine”, a declarat Gueant în cursul unei vizite pe bulevardul Champs-Elysees, unde, potrivit poliţiei, există „toate formele de delincvenţă comise de români” – furturi, spargeri, comerţ la negru.

„Ajunge, cetăţenii noştri nu mai pot suporta aceste lucruri”, afirma Gueant. „Pot exista expulzări de la frontiere”, chiar dacă românii sunt cetăţeni ai Uniunii Europene, afirmă ministrul. „Va fi vorba de expulzări voluntare sau forţate”, adaugă el.

„Aproximativ 1.200 de cetăţeni români au fost deferiţi justiţiei (…) în primele şapte luni ale anului la Paris. Delincvenţii români reprezintă un inculpat din zece în capitală”, a precizat el. Potrivit ministrului de Interne, „în primele şapte luni ale lui 2011, au fost reţinuţi 4.800 de români de către poliţia din Paris, faţă de 2.500 în aceeaşi perioadă a lui 2010”.

„Aceasta înseamnă o creştere de peste 90 la sută”, a adăugat el. Potrivit lui Claude Gueant, „acest tip de infracţionalitate este greu de combătut, din cauza unui aspect care este extrem de crud: foarte mulţi sunt minori”.

Printre măsurile avute în vedere, Claude Guéant prevede instalarea unui „magistrat român la Paris în următoarele săptămâni, (care) va permite organizarea repatrierii delincvenţilor minori în ţara lor”.

„Dacă aceştia din urmă au părinţi prezenţi în Franţa, vor fi predaţi acestora înainte de a fi repatriaţi”, a declarat ministrul. „În cazul în care nu există informaţii despre prezenţa părinţilor pe teritoriul nostru, aceşti minori vor fi încredinţaţi serviciului de ajutor pentru copii din România”, a subliniat el. De altfel, ministrul de Interne a anunţat că prefectul poliţiei din Paris, Michel Gaudin, va „interzice cerşetoria pe Champs-Elysée”, semnând o hotărâre „în această săptămână”.

„Eu nu stigmatizez pe nimeni, este o realitate judiciară, delincvenţa a crescut foarte mult”, adaugă el.

Cele mai citite

Revoluția de la fermă la furculiță. Cum poate supraviețui producătorul mic, într-o piață dominată de giganți

Între rafturi și realitate stă lupta micilor producători pentru supraviețuire în era retailului de masă Într-o lume în care hipermarketurile dictează prețurile și condițiile,...
00:01:20

VIDEO. Vladimir Putin depune flori la monumentul lui Minin și Pozharsky în Piața Roșie din Moscova

Președintele rus Vladimir Putin depune flori la monumentul lui Minin și Pozharsky în Piața Roșie din Moscova, pentru a sărbători Ziua Unității Naționale, în...

Haos la Marele Premiu al Braziliei! Max Verstappen câștigă după ce a plecat de pe locul 17

Max Verstappen a obținut o victorie impresionantă în Marele Premiu al Braziliei, deși a plecat de pe locul 17 după o penalizare de 5...
Ultima oră
Pe aceeași temă