22.5 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăInvestigații România LiberăLagarde: Economiile occidentale se află într-un cerc vicios, agravat de liderii politici

Lagarde: Economiile occidentale se află într-un cerc vicios, agravat de liderii politici

“Economiile occidentale se află într-un cerc vicios, agravat de amânările liderilor politici”, a declarat joi directorul general al FMI, Christine Lagarde, cerând acestora să facă front comun pentru a evita o recesiune în SUA şi Europa care nu ar ierta pe nimeni, transmite AFP, citat de Mediafax.

“Sunt datorii mari în sistem. Incertitudinile planează asupra economiilor dezvoltate, băncilor din Europa şi familiilor americane”, potrivit textului unui discurs susţinut de Lagarde la Washington.
Ea a explicat că creşterea economică slabă şi fragilitatea situaţiei financiare a ţărilor, instituţiilor financiare şi populaţiei se agravează unele pe altele, alimentând criza de încredere, cu impact asupra consumului, investiţiilor şi pieţei muncii.

“Acest cerc vicios creşte în intensitate, iar ca să fim cinstiţi amânările şi disfuncţionalităţile politice nu sunt străine de această situaţie”, a spus Lagarde.

Şefa FMI a insistat că nu este vremea retragerilor, jumătăţilor de măsură sau paliativelor, iar liderii politici trebuie să facă front comun.

“Dacă ţările dezvoltate vor reintra în recesiune, pieţele emergente nu vor fi cruţate, de fapt, nimeni nu va fi cruţat”, a avertizat Lagarde.

Discursul lui Lagarde a avut loc cu o săptămână înainte de reuniunea de săptămâna viitoarea a FMI şi a Băncii Mondiale.

Creşterea economică din Statele Unite şi Europa, deja lentă în primul semestru, a încetinit şi mai mult, provocând zvonuri pe pieţele financiare legate de reintrarea în recesiune, care au agravat problemele ţărilor din zona euro.

Cele mai citite

Doi cetățeni ucraineni au fost recuperați de Salvamont și Poliția de Frontieră în Munții Maramureșului

Cei doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului au fost găsiţi de echipa mixtă formată din salvamontişti şi poliţişti...

RAR aduce lămuriri despre sancționarea conducătorilor auto care folosesc cauciucuri „ all season”

RAR a clarificat că informațiile vehiculate în mass-media despre sancționarea conducătorilor auto care utilizează anvelope "all season" sunt nefondate și fără suport legal. „BREAKING NEWS...

Dorin Recean, premierul Republicii Moldova: Azi am trecut într-o nouă etapă

Uniunea Europeană a deschis oficial negocierile de aderare cu Republica Moldova. Premierul Dorin Recean: Azi am trecut într-o nouă etapă, care ne apropie semnificativ de...
Ultima oră
Pe aceeași temă