Copiii care dorm mai puţin de nouă ore pe noapte au de suferit la şcoală, potrivit unui nou studiu citat de cotidianul britanic Daily Mail, în versiunea online. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 142 de copii de şcoală primară şi a comparat numărul de ore de somn cu performanţele şcolare.
Cei mai mulţi copii de şase şi şapte ani care nu aveau parte de suficiente ore de somn erau mai puţini capabili să comunice şi să rezolve probleme uşoare de matematică. Ortografia, cunoştinţele lor de gramatică şi capacitatea de a înţelege au avut, de asemenea, de suferit. Memoria şi capacitatea de a învăţa au fost mai puţin afectate, potrivit acestui studiu.
Studiul a fost efectuat ca urmare a faptului că tot mai mulţi copii au televizor şi calculator în camera lor. Ramon Cladellas, de la Universitatea Autonomă din Barcelona, care a condus studiul, a insistat asupra importanţei unui somn sănătos. „Cei mai mulţi copii dorm mai puţin decât este recomandat pentru dezvoltarea lor intelectuală, care este îngreunată din cauza lipsei de somn, care nu poate fi recuperată,” a spus Cladellas.
„Elevii care dorm opt sau nouă ore au performanţe mai slabe decât cei care dorm nouă până la 11 ore. Astăzi este o mare problemă, deoarece copii sunt lipiţi de televizor, calculatoare şi jocuri video, dar ei nu acordă aceeaşi importanţă somnului şi nu se duc la culcare la aceeaşi oră în fiecare seară,” a mai adăugat Ramon Cladellas.
Profesorul Russell Foster, şeful departamentului de neuroştiinţă de la Universitatea Oxford a declarat: „Este foarte clar că un somn de nouă ore sau nouă ore şi jumătate este optim pentru performanţele cognitive ale preadolescenţilor. Cu mai puţin de atât, ei pot face lucruri standard, de rutină, dar pentru a putea inova şi a putea veni cu soluţii la probleme complexe, un somn bun este esenţial.”