Un tren intercity care făcea legătura între Atena și Salonic a deraiat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică în nordul Greciei, relatează News.ro.
Trenul, la bordul căruia se aflau 70 de pasageri, a ieşit de pe şine şi a intrat într-o casă din satul Adendro, la 40 de kilometri vest de Salonic.
„Stăteam pe verandă. Am văzut o lumină puternică şi am auzit o explozie teribilă”, a declarat pentru agenția AP Giorgos Mylonas, în vârstă de 78 de ani. „Apoi am văzut trenul intrând într-o casă (din apropiere) şi i-am auzit pe cei doi albanezi care locuiesc acolo strigând după ajutor”, a adăugat el.
Unul dintre locuitorii casei cu trei niveluri a declarat că el şi prietenul său au sărit de la balcon.
„Am auzit o explozie teribilă şi ne-am speriat foarte tare”, a declarat Mir, în vârstă de 26 de ani.
Locomotiva trenului a trecut prin casă, al cărei parter este spaţiu de depozitare. Casa se clatină acum.
Un oficial local, Mavroudis Mintsioudis, a declarat că „întreaga casă se sprijină acum pe tren, ceea ce arată cât de puternic a fost impactul”.