„Finanţarea va fi redusă dacă luăm în calcul numărul de locuri bugetate la învăţământul de licenţă”, declară rectorul USV Suceava, Adrian Graur. „Vom acoperi finanţarea la locurile de bază”, spune rectorul, arătând că faptul că USV a fost inclusă în clasamentul Ministerului Educaţiei în ultima grupă valorică este discutabil. „Nu poate fi dusă Universitatea ‘Ştefan cel Mare’, după atâtea eforturi pe care le-am făcut, pe locul 47”, consideră Adrian Graur.
Prima consecinţă a reorganizării de către stat a universităţilor a însemnat, pentru lucrătorii de la Universitatea „Ştefan cel Mare”, de la profesor la ultimul asistent reducerea salariilor lunare, unele dintre acestea urmând să fie diminuate şi cu 50 la sută, informează obiectivdesuceava.ro.