Întâlnirea dintre şefului statului Traian Băsescu şi preşedintele american Barack Obama a fost supriză pentru toată lumea. Programul vizitei de lucru a preşedintelui Băsescu în SUA nu includea o întrevedere cu Barack Obama şi nici în agenda preşedintelui american prezentată pe site-ul Casei Albe nu era menţionată o astfel de întâlnire.
Cu toate acestea, televiziunile şi ziarele din România, dar şi din SUA, au organizat dezbateri şi au făcut speculaţii pe această temă. Acesta se pare că a fost şi motivul pentru care întrevederea dintre cei doi şefi de stat a fost secretă.
Traian Băsescu a explicat, marţi, la întâlnirea cu reprezentanţii comunităţii româneşti din SUA, că vizita sa la Washington a fost „un lucru bun, bine securizat, pentru a nu fi distrus mediatic”, menţionând că şi-a luat „toate măsurile pentru ca vizita să nu fie distrusă acasă de analişti”.
La întoarcerea în ţară, preşedintele a mai sublinat faptul că structura delegaţiei României a fost definită strict pentru atingerea obiectivelor, din aceasta făcând parte miniştrii apărării, Gabriel Oprea, Externelor, Teodor Baconschi, dar şi şefii serviciilor secrete.
Preşedintele Traian Băsescu şi preşedintele SUA, Barack Obama au purtat discuţii, marţi, la Casa Albă, în prezenţa vicepreşedintelui american Joe Biden, la o parte a întâlnirii fiind prezenţi reprezentanţi ai delegaţiei României, în frunte cu miniştrii Oprea şi Baconschi. Ulterior, discuţiile au continuat într-o formulă restrânsă, între preşedintele Traian Băsescu, preşedintele Barack Obama şi vicepreşedintele Joe Biden, durând 25-30 de minute.
Preşedinţia română a anunţat, sâmbătă, vizita de lucru a şefului statului în SUA, fără a oferi detalii despre programul lui Traian Băsescu în SUA. Ulterior, agenda vizitei preşedintelui Băsescu, pusă la dispoziţia jurnaliştilor la sosirea în Statele Unite, nu menţiona o întrevedere cu preşedintele Barack Obama, dar posibilitatea ca cei doi şefi de stat să se întâlnească la Casa Albă nu a fost exclusă.
În cursul vizitei delegaţia României s-a întâlnit cu preşedintele Obama, cu vicepreşedintele Biden, noul director al CIA, generalul Petraeus, noul secretar al apărării Panetta, cu congresmenii care s-au constituit în comitetul de prietenie cu România, care vor vizita în octombrie România şi, de asemenea, cu Departamentul de Stat.