19.7 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSpecialAlegeri locale în Norvegia, în umbra masacrelor din 22 iulie

Alegeri locale în Norvegia, în umbra masacrelor din 22 iulie

Norvegienii votează luni pentru a-şi alege reprezentanţii în consiliile locale, în primul scrutin organizat după atacurile sângeroase din 22 iulie, când un extremist de dreapta a ucis 77 de persoane, dintre care 69 într-o tabără de tineret a Partidul Laburist, aflat la guvernare, relatează AP, preluată de Agerpres.

Cel mai recent sondajele preelectoral, publicat luni în cotidianul Aftenposten, prognozează o cursă strânsă între Partidul Laburist, cotat cu 31,1% şi rivalul său tradiţional, opoziţia conservatoare /26,9%/. Cu acest scor, conservatorii ar redeveni a doua forţă politică, după ce în alegerile parlamentare din 2009 au fost eclipsaţi de Partidul Progresist /populist, anti-imigraţionist/, cotat acum cu 15,3% din intenţiile de vot.

În urma atacurilor care au zguduit naţiunea scandinavă, toate partidele au fost de acord să desfăşoare campanii electorale scurte şi discrete.

Premierul Jens Stoltenberg, liderul laburiştilor, a estimat că, în pofida unei campanii axate pe servicii de sănătate şi educaţie, aceste alegeri par umbrite de masacrele din 22 iulie. „Campania a avut ceva neobişnuit, pentru că fiecare a purtat 22 iulie cu el”, a declarat Stoltenberg după ce şi-a exprimat votul.

Nu este de aşteptat ca alegerile locale – pentru consiliile din 430 de localităţi şi 19 comitate – să aibă un impact major asupra politicii guvernului într-un stat cu o economie prosperă şi servicii sociale foarte bine puse la punct.

Rezultatele preliminare ale scrutinului sunt aşteptate după ora 22.00 GMT.

Cele mai citite

Europa League: FCSB victorie spectaculoasă cu FC RFS 4-1

FCSB a învins echipa letonă RFS cu scorul de 4-1 (2-1), joi seara, pe Arena Naţională din Bucureşti, în prima etapă din noul format...
Ultima oră
Pe aceeași temă