Cea mai mare asociaţie care se ocupă de câinii din Marea Britanie, Dogs Trust, a declarat că peste 400 de „câini de poşetă” au fost abandonaţi anul trecut, ceea ce reprezintă o creştere de 44% faţă de anul 2009, relatează Daily Mail.
Conform asociaţiei, cauzele sunt simple: stăpânii câinilor s-au plictisit de ei.
Inspiraţi de vedetele care privesc aceste animale ca pe nişte accesorii la modă, obsedaţii de celebrităţi cumpără asemenea câini, fără să-şi dea seama că nu pot avea grijă de ei sau nu şi-i permit din punct de vedere financiar. Preţul câinilor ajunge şi la 1000 de lire, fără a lua în considerare mâncarea sau alte accesorii necesare.
Asociaţia Dogs Trust este atât de îngrijorată de faptul că adolescenţii îşi cumpără „câini de buzunar” doar pentru a fi „cool”, încât a lansat un program de îngrijire a câinilor în şcolile din Marea Britanie.
Trendul „câinilor de buzunar” a fost iniţiat de către Paris Hilton, care este văzută în mod constant cu un câine chihuahua în braţe, îmbrăcat cu haine care se asortează cu ale ei. Însă lista posesorilor de „câini de buzunar” include şi alte nume celebre: Madonna şi Britney Spears au câte un chihuahua, Eva Longoria are un mops, iar Coleen Rooney are un bichon.
„Oamenilor le place să imite celebrităţile”, a declarat Clarissa Baldwin, preşedintele executiv al asociaţiei Dogs Trust. „Problema apare atunci când proprietarul duce câinele acasă şi-şi dă seama că nu este ceea ce-şi dorea. Poate că se plictisesc, poate că vedetele pe care le admiră renunţă la câini, şi atunci fac tot posibilul să scape de el”.
„Orice îşi poate cumpăra un câine drăguţ fără să se gândească prea mult”, a adăugat ea. „Câinii mici au fost întotdeauna foarte populari, însă oamenii trebuie să se gândească la nevoile câinilor şi la faptul că nu degeaba au patru picioare.”