1.9 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSportŢebea: Igaş a plecat mai devreme de la manifestările dedicate memoriei lui...

Ţebea: Igaş a plecat mai devreme de la manifestările dedicate memoriei lui Avram Iancu, acuzând politizarea evenimentului

Ministrul de Interne, Traian Igaş, a părăsit mai devreme locul unde se desfăşoară manifestările oficiale dedicate memoriei lui Avram Iancu, înainte ca acestea să se încheie, în timpul discursului liderului PNL, acuzând politizarea evenimentului, relatează NewsIn.

Traian Igaş a explicat că manifestările din acest an i-au lăsat un gust amar, din cauza politizării lor de către reprezentanţii USL, care au depus numeroase coroane de flori, în numele fiecări organizaţii posibile.

„De fiecare dată vin aici cu plăcere, dar, de această dată, plec cu un gust amar, văzând ce s-a întâmplat astăzi, văzând cât de mult USL a politizat acest eveniment de sărbătoare al moţilor. Nu putem să avem aşteptări din partea unor oameni care nu sunt din partea aceasta, nu sunt de-ai locului şi nu cunosc ce simt oamenii la un moment de sărbătoare, atunci când discutăm de Craiul Munţilor, de Avram Iancu”, a declarat Igaş.

În replică, liderii USL susţin că nu ei au politizat manifestarea, ci chiar Igaş.

„Cred că toată lumea a văzut că noi am depus cu modestie o coroană de flori la mormântul lui Avram Iancu”, a spus liderul PNL Crin Antonescu, referindu-se la liderii Uniunii Social Liberale (USL) şi nu la organizaţiile locale.

„Toată lumea a putut să noteze că nu am pronunţat nimic despre cei care guvernează azi. Suntem aici să ne închinăm memoriei unui erou naţional”, a mai spus liderul PNL, în timp ce secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că „Igaş vorbeşte despre politizare, deşi a venit în calitate de om politic”.

„Traian Igaş este pentru prima dată la Ţebea în ultimii 20 de ani”, a susţinut Dragnea.

Peste 5.000 de persoane, majoritatea moţi din comunele învecinate, s-au strâns astăzi, la Ţebea ca să cinstească memoria lui Avram Iancu, la împlinirea a 139 de ani de la moartea eroului naţional. Ca de fiecare dată în ultimii ani, au fost practic două sărbători: una a politicienilor şi alta a oamenilor simpli, care au petrecut cu mici şi bere, mai ales că vremea a fost foarte frumoasă, precizează corespondentul NewsIn.

În acest an, au fost prezenţi în Panteonul Moţilor mai puţini politicieni de la centru. Astfel, au venit să depună coroane de flori preşedintele PNL, secretarul general al PSD Liviu Dragnea, preşedintele PRM, Corneliu Vadim Tudor, senatorul PRM Gheorghe Funar, liderul PNŢCD, Victor Ciorbea, reprezentanţi ai organizaţiei Noua Dreaptă şi lideri politici locali, pe lângă reprezentanţi ai administraţiilor publice din judeţele Hunedoara, Alba şi Arad.

Pentru al doilea an consecutiv, Prefectura Hunedoara a decis să interzică accesul oamenilor în incinta complexului istoric pe tot parcursul desfăşurării ceremoniei religioase şi a momentului depunerii coroanelor de flori, pentru a nu deteriora mormintele din curtea bisericii şi pentru a nu întina memoria eroilor prin manifestări politice, aşa cum s-a întâmplat în anii trecuţi. Manifestările au decurs bine până la momentul discursurilor oficiale, însă, în momentul în care Crin Antonescu le vorbea oamenilor de dinafara gardurilor – o parte dintre ei chiar membri de partid, care au huiduit PDL când reprezentanţii partidului au depus coroane de flori -, delegaţia PDL, condusă de Traian Igaş, a decis să plece.

Manifestările de la Ţebea au fost dedicate memoriei „Crăişorului”, cum a fost supranumit Avram Iancu. Eroul neamului s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia de la 1848, Avram Iancu făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene care lupta pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848, şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate. Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criş, şi a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, la umbra Gorunului lui Horea.

Cele mai citite

Zelenski a discutat cu Macron despre „desfășurarea de contingente” militare străine în Ucraina

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat luni că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre sprijinul pentru Ucraina și o' eventuală 'desfășurare...

Israelul a interceptat un proiectil lansat din Yemen

Armata israeliană a anunțat luni că a interceptat un proiectil lansat din Yemen înainte ca acesta să intre pe teritoriul israelian, potrivit barrons.com. 'Un proiectil...

Zelenski a discutat cu Macron despre „desfășurarea de contingente” militare străine în Ucraina

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a anunțat luni că a discutat cu omologul său francez, Emmanuel Macron, despre sprijinul pentru Ucraina și o' eventuală 'desfășurare...
Ultima oră
Pe aceeași temă