11 septembrie a redesenat lumea. După un deceniu de la distrugerea turnurilor gemene şi de la atacul asupra Pentagonului, oamenii îşi amintesc cu exactitate unde erau în momentul în care au auzit ceea ce credeau că nu vor auzi niciodată: „America este atacată”, relatează nytimes.com.
Cu toţii s-au gândit la acelaşi lucru: „Viaţa mea se va schimba pentru totdeauna”.
11 septembrie a devenit cea mai tristă zi din istoria Americii. Amintirile rămân proaspete şi copleşitoare. Pământul se cutremură, iar perdeaua de fum acoperă soarele. Praful îi sufocă pe toţi, iar din cer cad oameni disperaţi. A fost o gravă risipă de vieţi omeneşti şi un loc propice pentru săvârşirea unor acte de eroism.
Liniile telefonice nu mai funcţionau, iar cei care puteau oferi răspunsuri erau de negăsit. Oamenii ascultau ştirile la radio şi erau înspăimântaţi că numărul ucigaşilor va creşte.
Mirosul dezastrului a persistat în Manhattan timp de mai multe luni. Atacurile au făcut 3000 de victime şi au distrus tot atâtea familii.
Uciderea lui Osama bin Laden nu a încheiat acest capitol. Şi nici trecerea celor 10 ani de la tragedie.
Trăim într-o lume interconectată în care efectele atentatelor teroriste de la 11 septembrie sunt resimţite într-un mod mult mai puţin intens decât apariţia Facebook şi Twitter sau evoluţia crizei economice. Fiecare persoană a reinterpretat evenimentele de atunci şi le-a oferit propria semnificaţie. Cu excepţia familiilor victimelor, vieţile celor mai mulţi oameni nu sunt foarte diferite. Însă a rămas o durere difuză care persistă de 10 ani.
Angela Landon stătea în casa ei din Bangor, Maine, şi îşi hrănea fetiţa de 10 luni. Era însăcinată cu cel de-al treilea copil. Mama sa i-a telefonat şi i-a spus veştile îngrozitoare exact de ziua ei.
„Mama mea mă suna în fiecare an şi-mi spunea: „ce zi frumoasă pentru a te naşte!”. După 9/11, ce mai puteam spune? Ce zi frumoasă pentru a muri?”.
Şi-a urât ziua de naştere timp de câţiva ani. Un preţ destul de mic pentru ziua dezastrului, însă un preţ care a fost plătit.
Acum nu-şi mai urăşte ziua de naştere. Anul trecut, când a împlinit 40 de ani, au ieşit cu toţii în oraş şi s-au bucurat de o vreme frumoasă. Însă acum este emoţionată. „Este greu după zece ani”, a spus. „Copiii mei cei mai mici încă nu înţeleg nimic. Ei ştiu că ziua mea este pe 11 septembrie, ştiu că s-a întâmplat ceva pe 11 septembrie şi le-am explicat ce anume, însă nu au înţeles aproape nimic”.
În primii ani după atentate, de câte ori îşi spunea ziua de naştere la bancă pentru a încasa nişte bani, oamenii tresăreau. Acum nu se mai întâmplă asta. „11 septembrie nu mai face pe nimeni să tresară. Şi asta mă deranjează.”
Fiica sa cea mare, Erika, are acum 17 ani. „Am crescut într-o familie cu sentimentul de mândrie că suntem americani”, a spus ea. „Aşa că îmi iubesc ţara. Am fost înspăimântată. Îmi amintesc că am coborât din autobuz, iar mama a fugit spre mine şi m-a îmbrăţişat. Prietenii mei nu mai vorbesc despre asta. Însă întotdeauna este ziua mamei mele şi întotdeauna ne amintim de atentate”.
