15.9 C
București
miercuri, 8 mai 2024
AcasăSpecialVIDEO: Operațiune de salvare a unui mânz care a căzut într-un...

VIDEO: Operațiune de salvare a unui mânz care a căzut într-un puţ adânc de şase metri, în Arad

Pompierii arădeni au intervenit, luni, pentru salvarea unui mânz care a căzut într-un puţ adânc de aprroximativ şase metri, aflat pe un câmp din orașul Curtici, informează Mediafax.

„În urma unui apel pe Serviciul Unic de Urgenţă 112 s-au deplasat un echipaj de deblocare-salvare şi un echipaj cu autospecială descarcerare grea. În momentul sosirii la locul incidentului, salvatorii au constatat că este vorba de un mânz, căzut într-un puţ fără apă, de circa şase metri adâncime. Echipajul a acţionat pentru scoatere acestuia. Un subofiţer a coborât în un puţ şi a reuşit cu ajutorul unui ham şi a furtunelor de pe autospecială să prindă animalul, iar cu ajutorul macaralei de pe descarcerarea grea, acesta a fost scos la suprafaţă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, căpitan George Pleşca.

Potrivit acestuia, animalul a fost scos în siguranţă şi predat proprietarului.

 

Cele mai citite

Klaus Iohannis a discutat cu Joe Biden despre programul Visa Waiver

Preşedintele Klaus Iohannis a abordat în discuţia avută marţi la Casa Albă cu preşedintele Joe Biden şi despre acceptarea României în programul Visa Waiver,...

Vopseaua pentru exterior: reînnoiește aspectul pereților exteriori ai locuinței tale

Zugrăvirea exterioară a casei este un proiect îndelungat și complex, dar care, la final, oferă o mulțime de beneficii. Pentru obținerea rezultatelor dorite, trebuie...

Borussia Dortmund e prima finalistă a Ligii Campionilor la fotbal după 1-0(0-0) cu PSG

Borussia Dortmund s-a calificat în finala Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Paris Saint-Germain cu scorul de 1-0 (0-0), marţi seara,...
Ultima oră
Pe aceeași temă