5 C
București
marți, 5 noiembrie 2024
AcasăSpecialDerby dobrogean la Tulcea

Derby dobrogean la Tulcea

Delta primeşte vizita liderului Viitorul Constanţa în cadrul etapei a IV-a a eşalonului secund la fotbal.

 

Trei etape s-au scurs din actualul sezon al Ligii a II-a la fotbal. Viitorul Constanţa a impresionat în aceste prime runde. Echipa patronată de Gheorghe Hagi a obţinut două victorii la scor şi a remizat pe terenul celor de la Farul. În etapa a patra, Viitorul are un nou meci important în deplasare. Gruparea antrenată de Cătălin Anghel se deplasează la Tulcea pentru meciul cu Delta din localitate. Ambele combatante sunt considerate favorite la ocuparea primelor locuri, astfel că întâlnirea se anunţă extrem de echilibrată.

Tulcenii au obţinut şi ei două victorii în startul sezonului şi se află pe locul patru, cu 6 puncte acumulate. Avantajul echipei antrenate de Constantin Gache este că nu a evoluat, marţi, în Cupa României. Viitorul a jucat în faza a V-a a competiţiei şi chiar a fost nevoită să joace prelungiri pentru a se califica. Antrenorul Cătălin Anghel a trimis însă în teren o echipă cu mai multe rezerve, astfel că formula de bază din campionat a fost odihnită pentru partida de la Tulcea. „Faptul că am jucat în Cupă este un dezavantaj, însă mai mulţi jucători au fost odihniţi pentru meciul de la Tulcea. Chiar şi cei care au jucat trebuie să uite de oboseală şi să intre cu gândul la victorie, pentru că acesta este obiectivul nostru la fiecare meci. Suntem o echipă profesionistă şi, dacă suntem nevoiţi să suportăm un program încărcat, atunci ne conformăm”, a declarat tehnicianul Viitorului, Cătălin Anghel.

Constănţenii speră să vină de la Tulcea cu cele trei puncte care să le confirme supremaţia în Dobrogea. Partida dintre Delta Tulcea şi Viitorul Constanţa va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, şi va fi condusă de o brigadă de arbitri cu Cătălin Popa la centru, asistat la cele două margini de Gabriel Stroe şi Andrei Constantinescu. 

Meciuri grele pentru constănţeni

Celelalte trei formaţii constănţene angrenate în eşalonul secund la fotbal au misiuni foarte dificile. Cel mai dificil adversar îl are FC Farul, care întâlneşte viceliderul Astra II Giurgiu. Pe penultimul loc după trei etape, marinarii speră la primul succes în actuala stagiune, chiar în faţa echipei de pe locul doi. Săgeata Năvodari întâlneşte echipa de pe locul trei, -Victoria Brăneşti, în timp ce -Callatis Mangalia joacă pe terenul celor de la CF Brăila, o echipă -care tocmai a eliminat -Săgeata din Cupa României. Toate -partidele menţionate se dispută sâmbătă, de la ora 11.00.

7 puncte a acumulat Viitorul în primele trei etape şi este pe primul loc al clasamentului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă