Criza economică nu i-a împiedicat pe unii dintre cei mai bogaţi oameni din lume să cheltuiască milioane de dolari pentru a-şi satisface capriciile, relatează Business Insider.
Iată 15 dintre cele mai interesante „jucării” ale miliardarilor.
Leonardo DiCaprio ca cumpăra în 2012 o maşină-hibrid de lux numită Fisker Karma. Preţul unei astfel de maşini porneşte de la 100000 de dolari, iar pe lista de aşteptare se află şi Al Gore şi Collin Powell.
Donald Trump deţine un avion particular Boeing 757 cu accesorii de baie placate cu aur. Avionul a fost cumpărat de la co-fondatorul Microsoft paul Allen cu 100 de milioane de dolari.
Miliardarul britanic Richard Branson are un mini-submarin personal care poate fi închiriat pentru suma de 25000 de dolari pe săptămână. Submarinul seamănă cu una vion şi oferă pasagerilor o privelişte de 360 de grade.
Un milionar anomin a achiziţionat printr-o licitaţie prototipul Ferrari Testa Rossa cu suma de 16,4 milioane de dolari, care a devenit cea mai scumpă maşină vândută vreodată.
Omul de afaceri rus Mikhail Prokhorov lucrează la propria maşină de ski virtual. Are propria echipă sportivă şi s-a filmat făcând acrobaţii riscante cu un jetski.
Co-fondatorul Microsoft Paul Allen colecţionează şi recondiţionează avioane din al II-lea Război Mondial. Colecţia lui cuprinde 20 de piese în acest moment, pe care le-a recondiţionat într-un hangar personal şi pe care le-a expus publicului în muzeul său personal.
George Lucas are propria brigadă de pompieri. Brigada are 12 pompieri angajaţi. Aceştia au misiunea de a supraveghea ferma Skywalker care a costat 100 de milioane de dolari, însă oferă ajutor în caz de nevoie şi Departamentului de Pompieri Marinwood din apropiere.
Milton Verret a câştigat în urma unei licitaţii jacheta roşie a lui Michael Jackson din videoclipul „Thriller” pentru care a plătit 1,8 milioane de dolari.
Preşedintele executiv al companiei „The Oracle” Larry Ellison deţine o proprietate în Malibu dotată cu o telecabină care leagă zona piscinei şi a terenurilor de sport de locuinţa principală. Casa a fost cumpărată cu suna de 20 de milioane de dolari.
Vladimir Antonov a cumpărat în luna iunie echipa englezească de fotbal Porthsmouth.
Jeff Bezos finanţează un proiect secret al unei navete spaţiale. Fondatorul site-ului Amazon este unul dintre cei trei miliardari care deţin companii care vor realiza zboruri în spaţiu în viitorul apropiat (ceilalţi doi fiind Richard Branson şi Elon Musk). Însă naveta s-a prăbuşit recent în timpul unui zbor de testare.
Steven Spielberg deţine o sanie din filmul clasic al lui Orson Welles „Citizen Kane” pentru care a plătit 60000 de dolari în 1982.
David Koch are propriul său balon cu aer cald. Miliardarul a cheltuit milioane de dolari pentru a demonstra că încălzirea globală este o minciună. Balonul opreşte în mai multe oraşe din SUA pentru a simboliza faptul că încălzirea globală este doar o pungă de aer cald.
Bill Gates deţine cel mai renumit jurnal al lui Leonardo da Vinci. Gates l-a cumpărat în urma unei licitaţii în 1994 cu suma de 30,8 milioane de dolari, jurnalul devenind cea mai scumpă carte vândută vreodată. Jurnalul a fost scanat şi a devenit diponibil pe un CD al cărui preţ este de 30 de dolari.
Steven Cohen a achiziţionat un rechin păstrat în formaldehidă. Rechinul a fost achiziţionat pentru suma de 8 milioane de dolari şi este unul dintre celebrele şi controversatele proiecte artistice ale lui Damien Hirst.