17.9 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialStarea gazonului de pe Naţional Arena amână meciul Steaua - Schalke

Starea gazonului de pe Naţional Arena amână meciul Steaua – Schalke

Patronul echipei Steaua Bucureşti, Gigi Becali, a anunţat joi după-amiaza că meciul de debut al roş-albaştilor în Europa League, contra echipei germane Schalke 04, va fi decalat de pe 15 pe 21 septembrie. Decizia ar aparţine oficialilor UEFA care s-au deplasat joi în Bucureşti pentru a analiza starea terenului de pe Naţional Arena, care s-a prezentat deplorabil încă de la primul meci, România – Franţa.

„Reprezentantul UEFA a zis că nu-şi asumă riscul de a juca pe acel teren. Şi a spus că schimbăm data, peste o săptămînă. Mai trebuie doar să se ajungă la un acord şi cu televiziunea care transmite meciul. Cei de la Schalke au fost de acord să amânăm întâlnirea. Firma olandeză se va ocupa de gazon şi va fi gata până atunci!”, a declarat Gigi Becali la GSP TV.

Aceasta pare să fie concluzia discuţiilor între reprezentanţii UEFA, cei ai FRF şi cei ai cluburilor interesate să evolueze pe Naţional Arena în perioada următoare, Steaua, Rapid şi Oţelul.

Marius Stan anunţase că UEFA închide stadionul

Preşedintele echipei Oţelul Galaţi, Marius Stan, şocase joi dimineaţa cu o declaraţie făcută pentru Radio GSP: „În acest moment, UEFA se pregăteşte să închidă stadionul Naţional Arena”. Stan a explicat că doi oficiali ai forului european se află joi la Bucureşti pentru a lua mostre din gazonul aflat într-o stare deplorabilă după meciul România – Franţa.

De cealaltă parte, patronul Stelei, Gigi Becali, anunţase că va instala din banii săi un nou gazon până pe 15 septembrie, dată la care Steaua primeşte vizita germanilor de la Schalke în primul meci din grupele Europa League. Noul gazon ar urma să coste 360.000 de euro, bani pe care iniţial Becali precizase că îi va recupera de la Primăria Generală a Capitalei, administratorul arenei. Joi însă, patronul Stelei a menţionat că municipalitatea nu va putea să asigure fondurile cerute de firma din Olanda care ar urma să înlocuiască gazonul.

Banii ar fi dus la diferenţa de opinii dintre Becali şi Stan. În lipsa rambursării de la Primărie, patronul Stelei aşteaptă ca preşedintele Oţelului să asigure o treime din costul instalării unui nou gazon, cealaltă treime urmând să fie suportată de patronul Rapidului, George Copos.

„Dacă Stan nu plăteşte, propun Primăriei să nu lase Oţelul să joace pe Naţional Arena”, a avertizat Gigi Becali.

Steaua, Rapid şi Oţelul anunţaseră într-o primă fază că vor folosi Stadionul Naţional ca teren propriu pentru meciurile din acest sfârşit de an, din Europa League, respectiv din Champions League.

Dumitru Dragomir: „Stadionul e deschis, băi fraţilor!”

Alături de Becali, şi reprezentanţii FRF insistă că UEFA va permite disputarea jocurilor europene pe Naţional Arena. „UEFA nu a interzis disputarea meciurilor pe Arena Naţională, stadionul este deschis, băi fraţilor! Şi UEFA nici nu va lua o asemenea decizie”, a declarat Dumitru Dragomir, vicepreşedintele FRF şi şeful LPF. Dragomir a recunoscut însă că gazonul rămâne o problemă întrucât actuala suprafaţă de joc ar mai putea suporta cel mult încă un meci. Oficialul a confirmat că gazonul ar putea fi înlocuit în termen de o săptămână, aşa cum promite Gigi Becali, dar a atras atenţia că şi această noua suprafaţă de joc va ceda pentru că nu va avea timp să prindă rădăcini. Cel puţin două luni ar fi necesare pentru acest lucru, a mai spus Dragomir. 

Gigi Becali s-a arătat foarte încrezător că gazonul va fi înlocuit până marţi, săptămâna viitoare, şi că va putea suporta meciul de joi cu Schalke.

Meciurile programate pe Naţional Arena

Steaua va juca pe teren propriu, în Europa League, cu Schalke (15 septembrie), cu Maccabi Haifa (3 noiembrie) şi cu AEK Larnaca (14 decembrie).

Tot în C2 va evolua şi Rapidul: cu PSV (pe 29 septembrie), cu Legia Varşovia (20 octombrie) şi cu Hapoel Tel Aviv (pe 30 noiembrie).

În Liga Campionilor, Oţelul va juca împotriva celor de la Benfica Lisabona (27 septembrie), împotriva giganţilor de la Manchester (18 octombrie) şi cu FC Basel (22 noiembrie).

De asemenea, Steaua speră să poată juca pe Naţional Arena şi în campionat. Primul meci „acasă” va fi cel cu Pandurii, din 18 septembrie.

În total, noul gazon de pe Naţional Arena ar trebui să facă faţă la peste 10 meciuri în trei luni.

Claudiu Berbece
Claudiu Berbece
Claudiu Berbece, reporter Rl online
Cele mai citite

Lumina speranței în întuneric: Nevăzătorii cer Guvernului să-i privească în ochi

Nevăzătorii sunt revoltați că noua Lege a pensiilor le ia până la 80% din venituri Nevăzătorii protestează împotriva reducerii pensiilor cu până la 80%, cauzată...

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...

Drone ucrainene au distrus cel mai mare depozit cu rachete al rușilor

Surse ale Serviciului de Securitate al Ucrainei au declarat că depozitul stoca rachete balistice, inclusiv Iskanders, rachete antiaeriene, muniție de artilerie și bombe ghidate KAB Un atac cu...
Ultima oră
Pe aceeași temă