Ce poţi spune despre cel mai bine vândut roadster din lume? O maşină atât de bine gândită încât face cifre foarte mari de vânzări chiar şi la ani buni de la lansarea ultimei generaţii? Poţi doar să iei loc pe scaunul şoferului şi să te bucuri de ce ştie să facă. Iar de ştiut, ştie multe.
Nu, vara nu s-a terminat. Dacă te uiţi pe prognoza meteo, vezi că mai sunt încă două luni cu soare şi temperaturi fierbinţi, aşadar putem vorbi în continuare despre cabriolete. Iar Mazda MX-5, celebrul roadster cunoscut sub numele de Miata pe piaţa americană, are şi o versiune cu pavilion metalic, care să-ţi dea mai multă încredere în caz de vreme proastă.
La o primă vedere, Mazda MX-5 Roadster Coupe nu atrage la fel de mult ca versiunea Soft Top – parcă strică ceva din simplitatea pură a roadsterului cu pavilion textil. Totuşi, japonezii au integrat bine acoperişul metalic în designul general al maşinii, iar faptul că hardtop-ul se rabatează în doar 12 secunde e o atracţie în sine. Rămâne însă o întrebare: ai ce face cu o Mazda MX-5 în România? Să vedem.
Călăreţul şi calul său
Filosofia din spatele acestei maşini sună simplu: şoferul trebuie să se simtă ca un călăreţ pe calul său. Greutatea între punţi e repartizată 50:50, iar cele 37 de kilograme în plus ale hardtop-ului nu strică acest echilibru nici atunci când sunt împinse spre spate prin rabatare, aşa că modul halucinant de rapid şi de vioi în care ia această maşină curbele nu a fost afectat defel. Tracţiunea spate propulsează pur şi simplu MX-5-ul pe o trasă ideală uşor de menţinut la viteze din ce în ce mai mari, şi datorită unei direcţii ferme şi comunicative. În plus, maşina e mai bine legată decât soft-top-ul, fiind mai rigidă.
În versiunea de motorizare 1,8i ai la dispoziţie 126 CP la 6.500 de rpm şi un cuplu de 167 Nm la 4.500 rpm: două valori care spun prea puţin despre felul în care te poţi distra cu MX-5. Nu ai de ce să te temi de turele înalte, căci propulsorul începe să cânte atât de frumos când treci de 4.500 rpm încât îţi dă ghes să ajungi cât mai des în acea zonă. Rezultatul este pe măsura aşteptărilor: pleci ca din tun cu maşina de pe loc, fără a fi practic nevoit să schimbi mai sus de a doua până când ieşi din zona legală de viteză urbană. Iar pe şosea, o retrogradare într-a III-a va fi soldată cu depăşiri foarte rapide pentru o maşină pe a cărei foaie tehnică scrie că 0-100km/h se fac în abia 9.9 secunde.
Cu vântul în păr. Sau nu
Şoferul şi pasagerul sunt practic ascunşi sub parbriz şi feriţi de vânt, iar pavilionul metalic asigură un nivel mai bun de linişte în interior atunci când e montat, comparativ cu softtop-ul. Totuşi, la viteze mari tot va trebui să ridici tonul pentru a te face auzit. Nici sistemul audio nu prea face faţă gloriosului sunet al motorului şi al vântului care trece peste maşină, parcă pentru a te forţa să le asculţi doar pe ele. Consumul urban va sări de 12%, iar la drum lung poţi înregistra şi un 8% în regim mixt, ceea ce pentru 126 CP benzină e cam mult.
Interiorul lui MX-5 Challenge nu excelează prin rafinament, dar nu e nici spartan. Aş spune că ai la îndemână toate elementele de confort ale unei maşini compacte, fără însă vreo urmă de extravaganţă. Căci eleganţa acestei maşini vine până la urmă din modul clasic, simplu şi pur în care te leagă ca şofer de mecanica de sub tine, precum şi de drum. Din felul lipsit de griji în care te simţi atunci când te pui la volanul său. În acest fel, MX-5 face parte din categoria maşinilor-legendă: Fiat 500, VW Beetle, Mini Cooper – toate imperfecte tehnic, dar cu un bagaj imens de emoţii imposibil de replicat de maşini semnificativ mai scumpe.
Un MX-5 Roadster Coupe 1.8 i Challenge costă 23.390 de euro, cu TVA inclusă. Un preţ prea mic pentru un armăsar pursânge care te va elibera de stresul traficului zilnic. Da, chiar şi în România.
Mazda MX-5 Roadster Coupe, date tehnice
Motor: 1.798 cmc, benzină
CP: 126/6.500 rpm
Cuplu maxim: 167 Nm/4.500 rpm
Lungime, lăţime, înălţime: 4.020/1.720/1.245 mm
Greutate la gol: 1.075 kg
Transmisie: manuală 5+1
Ampatament: 2.330 mm
Rezervor: 50 litri
Portbagaj: 150 litri
Viteza maximă: 194 km/h
Acceleraţie 0-100km/h: 9.9 s
Consum urban, extraurban, mixt: 9.5%, 5.5%, 7.0%
Emisii CO2: 167g/km
Preţ: 23.390 cu TVA inclusă