17.5 C
București
miercuri, 18 septembrie 2024
AcasăSpecialLibia: Disensiuni între islamişti şi rebeli în Consiliul Naţional de Tranziţie?

Libia: Disensiuni între islamişti şi rebeli în Consiliul Naţional de Tranziţie?

Actualul lider militar al rebelilor din Tripoli, Abdul Hakeem Belhaj,  dezminte, într-un interviu acordat CNN, zvonurile despre disensiunile din interiorul Consiliului Naţional de Tranziţie. Militarul discută şi despre capturarea lui Gaddafi şi despre trecutul lui ca luptător islamic.

Cunoscut printre luptători drept Abu Abdullah al-Sadiq, Belhaj a fost conducătorul Grupului de Luptă Islamic Libian (LIFG), pe care l-a fondat, în anii ’90, împreună cu alţi luptători islamişti (care luptaseră în Afganistan împotriva sovieticilor, în anii ’80).

În 1995 şi 1996, LIFG a încercat de trei ori să-l asasineze pe Muammar Gaddafi. În 1998, gruparea s-a destrămat, iar mulţi dintre membrii ei au plecat înapoi în Afganistan şi i-au sprijinit pe talibani. În acea perioadă, Belhaj a început să colaboreze cu gruparea teroristă al-Qaeda şi cu mulahul Omar.

După înlăturarea talibanilor de la putere, în 2001, a fugit din Afganistan şi a fost arestat în 2004, în Malaezia. După ce a fost interogat o vreme de CIA, a ajuns în închisorile libiene.

Anul trecut, Belhaj a fost eliberat din închisoarea celebră pentru masacrul deţinuţilor, Abu Salim. El şi alţi foşti membri ai LIFG şi-au negociat eliberarea cu guvernul. Preţul? Cât mai multe informaţii despre membrii al-Qaeda.

(Puteţi citi profilul lui Belhaj realizat de BBC aici. )

Analiştii politici internaţionali privesc cu îngrijorare rolul pe care l-au avut Belhaj şi foşti membri ai Grupului de Luptă Islamic Libian în eliberarea Libiei de sub conducerea lui Gaddafi. Totuşi, Belhaj a negat că are de gând să preia puterea cu forţa în noua Libie.

„Sunt un libian obişnuit. Sunt parte a acestei naţiuni, un musulman normal”, a declarat liderul militar, în interviul acordat CNN.

Belhaj a jucat un rol crucial în eliberarea capitalei. Oamenii lui au preluat controlul asupra principalei baze militare a lui Gaddafi, Bab al Aziziya, când rebelii au intrat în Tripoli, în 23 august. El susţine că scopurile sale sunt aceleaşi cu ale Consiliului Naţional de Tranziţie. „Sunt o parte a poporului libian, (LIFG) nu susţinem nici o acţiune militară sub o anumită ideologie sau un anumit steag”, a precizat comandantul rebelilor din capitală.

„Nu am văzut nici un semn că relaţiile dintre cei au luptat pentru eliberarea oraşelor libiene ar putea să se strice”, a spus Belhaj, contrazicând zvonurile despre tensiunile între foşti membri ai LIFG şi rebelii care s-au alăturat luptei. (Se pare că rebelii ar fi fost îngrijoraţi că o organizaţie islamică vrea să preia puterea în Libia).

Toţi revoluţionarii din Libia sunt uniţi, şi-au dat mâinile împotriva tiranului şi acum revoluţia îşi atinge scopul. Nu este nimic mai important decât să avem o naţiune care să se simtă în siguranţă”, a declarat comandatul rebelilor din Tripoli.

În plus, Belhaj a ţinut să precizeze, în ceea ce priveşte perioada din Afganistan, că ” (LIFG, n.r.) nu aveam aceleaşi convingeri şi aceeaşi ideologie ca al-Qaeda”.

În acest moment, Belhaj îşi propune să îl localizeze pe Gaddafi. „Credem că se ascunde undeva între Bani Walid (oraş pro-Gaddafi) şi Sirt (oraşul natal al colonelului). Colonelul încearcă să găsească o ascunzătoare sigură pentru el, de unde să ţină discursuri ridicole oamenilor naivi pe care el îi descrie drept loiali”, a mai punctat liderul militar, în interviul pentru CNN.

Belhaj a discutat şi cu unul din fiii lui Gaddafi, Saadi, care le-a cerut încetarea luptelor. „I-am spus că îl vom proteja şi că nimeni nu îl va răni. Însă nu controlăm treburile legale. Încercăm să facem o ţară cu legi, după 40 de ani. Vrem ca justiţia să primeze”.

În plus, liderul militar a precizat că LIFG nu a fost „o organizaţie teroristă”: „Toate activităţile noastre din interiorul ţării au au avut ca scop eliberarea poporului libian de sub (dictatura) lui) Gaddafi. Pentru asta ne-am întâlnit şi pentru asta am muncit. Nu am încurajat nici o acţiune care ar răni civilii sau ar distruge sectorul public şi oricine a fost informat despre activităţile noastre ştie asta”.

 

 

 

Cele mai citite

Numărul morților din atacul cu pagere din Liban a ajuns la 12, a declarat ministrul libanez al Sănătății

Printre cele 12 persoane ucise, se află și o fetiță de 8 ani. Cel puțin 2 800 de oameni au fost răniți, în atacul...

Portugalia: Trei pompieri au murit într-un incendiu care a mistuit o pădure

În Portugalia, trei pompieri și-au pierdut viața din cauza unui incendiu care a răvășit o pădure din partea de nord a țării. De câteva...

Neil Lennon, încă afectat de experiența din România: „Incredibil de neprofesionist”

Neil Lennon, fostul antrenor al Rapidului, încă resimte modul în care a fost tratat în România, după despărțirea de clubul giuleștean, și își dorește...
Ultima oră
Pe aceeași temă