Atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 au afectat profund companiile aeriene din Statele Unite. În ultimii 10 ani, companiile aeriene din SUA au pierdut 55 de miliarde de dolari şi 160.000 de angajaţi au rămas fără locuri de muncă, relatează The New York Times.
La 10 ani de la tragedie, sistemul aerian funcţionează la o capacitate mai mică, însă pierderile nu sunt semnificative. Anul trecut, de exemplu, companiile aeriene au avut 720,4 milioane de clienţi, chiar mai mult decât în 2000, când s-au înregistrat 719,1 milioane de pasageri.
În urmă cu două săptămâni, Michael W. McCormick, directorul executiv al Global Business Travel Association, a sugerat faptul că industria transportului aerian tinde să-şi revină.
„Nu există profituri colosale, însă nici nu vedem sfârşitul transporturilor aeriene, din câte ştim noi”, a declarat. „Prin urmare, s-au schimbat lucrurile în bine?”
Avioanele sunt mai aglomerate ca niciodată, însă preţurile rămân aproape de minimele istorice. Făcând abstracţie de schimbarea sistemului de securitate din aeroporturi, singura diferenţă constă în faptul că au fost adăugate taxe suplimentare care acum 10 ani ar fi fost incluse în preţul de bază.
În timp ce avioanele au devenit pline până la refuz datorită reducerii din considerente economice a capacităţii de transport, a apărut un alt inconvenient. Pentru a evita să plătească taxa de bagaje, pasagerii cară mai multe genţi în avionul şi-aşa destul de aglomerat. Unii analişti au estimat că 59 de milioane de bagaje sunt luate la bordul avionului în fiecare an.
Preşedintele executiv al US Airways Doug Parker a declarat: „Este mai greu să-ţi faci loc pentru geantă la bordul avionului. Asta nu a cauzat întârzieri la decolare, dar procesul de îmbarcare durează mai mult şi trebuie să-l începem mai repede”. Una dintre schimbările aşteptate de către pasageri este cea referitoare la bagajele de mână care sunt verificate la îmbarcare. „A devenit foarte deranjant pentru pasageri”, a continuat Doug Parker. „Coada se formează nu din cauza oamenilor care trebuie verificaţi, ci din cauza bagajelor care trebuie controlate”.
Anul trecut, companiile aeriene private au obţinut câştiguri de 3,4 miliarde de dolari doar din taxele pentru bagaje. În 2007, cu puţin înainte ca majoritatea companiilor aeriene să introducă taxa de bagaj, câştigurile s-au ridicat la doar 464,2 milioane de dolari.