19.6 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialConcurs de vinuri la Alba Iulia

Concurs de vinuri la Alba Iulia

Degustătorii de vinuri au ocazia, în această săptămână, să se bucure din nou de „meseria” lor la Alba Iulia, acolo unde este în plină desfăşurare a cincea ediţie a „Strugurelui de Aur”. Peste 33 de producători din toate zonele ţării, dar şi din străinătate, s-au înscris la acest concurs naţional de vinuri, ediţia 2011. Participanţii vor fi prezenţi cu peste 180 de probe, iar printre acestea sunt 75 de vinuri albe, 65 de probe de vinuri roşii, opt probe de vinuri de colecţie, trei probe de vinuri efervescente şi două probe de vinuri speciale.

Vinuri noi

Toate aceste probe au fost secretizate şi codificate încă de sâmbătă şi, în funcţie de notele date de către degustători, care trebuie să respecte regulamentul Organizaţiei Internaţionale a Vinului, organizatorii vor acorda medaliile de aur, argint şi bronz. „În acest an, suntem în pragul recoltării strugurilor din noile plantaţii viticole, ceea ce înseamnă că beneficiem de soiuri noi, de clone de struguri care să dea vinuri de foarte bună calitate, astfel încât să fim în aceeaşi modernitate cu ceea ce se întâmplă şi în celelalte ţări. Astfel, misiunea celor 12 degustători de vinuri nu va fi una uşoară”, a declarat preşedintele Asociaţiei Degustătorilor Autorizaţi din România, Dan Boboc. „Strugurele de Aur” va dura până miercuri şi este organizat la hotelul „Cetate”, din Alba Iulia.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Amenajarea terasei: Cum să alegi mobilierul potrivit? 

Alegerea mobilierului potrivit poate transforma orice terasă într-un spațiu unic de relaxare sau divertisment. Află din acest articol care sunt factorii pe care...

Microsoft lansează aplicația „Windows App” pentru acces la distanță dedicată conturilor de muncă și educație

Microsoft a anunțat lansarea oficială a aplicației „Windows App”, o soluție care le permite utilizatorilor cu conturi de muncă sau educație să acceseze sisteme...

Lui Nicușor Dan „i se rupe-n cot”… haina, de la cât semnează

Primarul general al Capitalei a mărturisit că a rupt 6 sacouri de la câte documente semnează Funcția de primar general îl pune la cheltuieli neprevăzute...
Ultima oră
Pe aceeași temă