15.6 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSpecialWSJ: India spune NU rolelor de hârtie igienică de 80 de dolari

WSJ: India spune NU rolelor de hârtie igienică de 80 de dolari

Scriitorul indian Gurcharan Das, autorul cărţii „Greutatea de a fi bun”, scrie, în cotidianul american Wall Street Journal, despre campania anticorupţie pe care a lansat-o Anna Hazare care deşi, prin modul de a protesta poate atrage atenţia, ar putea, în aceeaşi măsură, să contribuie la „subminarea sistemului constituţional indian” pentru care democraţia indiană este invidiată.

O serie de scandaluri de corupţie au afectat India în ultimul an, iar printre acestea se numără achiziţiile supraevaluate pentru Jocurile Commomwealth-ului de la Delhi din 2010, unde au fost cumpărate role de hârtie igienică constra sumei de 80 de dolari bucata, la care se adaugă faptul că Guvernul a vândut câtorva companii preferate licenţe de frecvenţă pentru telefonia mobilă la preţuri atât de mici încât se estimează că au fost pierdute taxe între 10 şi 40 de miliarde de dolari precum şi instalarea abuzivă a unor politicieni, generali şi funcţionari pe proprietăţile destinate văduvelor de război.

Toate aceste nedreptăţi au fost contestate de Anna Hazare, un bărbat care aminteşte de imaginea lui Mahatma Ghandi şi care a copiat cu succes modurile de a protesta ale lui Ghandi prin greva foamei şi marşuri paşnice.

Anna Hazare a făcut două greve ale foamei până acum, iar mulţi oficiali au fost luaţi prin suprindere de susţinerea de care se bucură din partea clasei de mijloc care reprezintă aproximativ o treime din populaţia Indiei, clasă socială care, potrivit estimărilor, ar urma să reprezinte jumătate din populaţie până în 2022.

În opinia lui Gurcharan Das „ar fi păcat ca mişcarea lui Hazare să contribuie la subminarea sistemului constituţional indian care a fost splendid conceput, care a făcut ca această democraţie să fie invidiată de lumea dezvoltată”.

Das mai precizează că „protestele şi grevele foamei pot atrage atenţia, dar legislaţia necesită o muncă în interiorul sistemului, în detaliile murdare ale negocierii parlamentare”, iar proiectul lui Hazare „este medicamentul aşteptat însă este administrat la mult timp după ce boala a apărut”.

Gucharan Das are şi o soluţie pentru problemele Indiei: „pentru a preveni corupţia de zi cu zi, Hazare şi alţii ca el trebuie să lucreze la reformarea regulilor birocraţiei indiene – creând un proces transparent de luarea deciziei, reducând discreţia, micşorând posibilităţile de a manipula regulile publice pentru câştigurile private şi penalizând întârzierile – tactica favorită a unui birocrat corupt”.

 

Cele mai citite

O strângere de mână i-a adus moartea liderului Hezbollah

Canalul saudit de știri Al Hadath a transmis că un bărbat care a venit din Iran, i-a strâns mâna lui Nasrallah și a uns-o...

Capcane digitale: Falsificatori de pagini web care dau asistență juridică

Rețeaua înșelătoriilor online promite asistență juridică falsă pentru recuperarea fondurilor pierdute în investiții Poliția Română avertizează asupra unor noi modalități de înșelăciune în mediul online....

Ungaria oferă laptopuri gratuite elevilor, în timp ce România retrage tabletele distribuite în pandemie

Ungaria derulează cu succes un program național de sprijin educațional, prin care elevii din clasele a V-a și a IX-a primesc laptopuri gratuite din...
Ultima oră
Pe aceeași temă