14.2 C
București
luni, 30 septembrie 2024
AcasăSportLăzăroiu le scrie parlamentarilor: Actualul sistem de asistenţă e unul al abuzului...

Lăzăroiu le scrie parlamentarilor: Actualul sistem de asistenţă e unul al abuzului şi fraudei

Ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu, a trimis, luni, tuturor parlamentarilor, o scrisoare în care le cere să voteze noua Lege a asistenţei sociale, susţinând că actualul sistem de asistenţă este unul al abuzului, fraudei şi mitei electorale, au declarat surse parlamentare, potrivit Mediafax.

„Actualul sistem de asistenţă socială este unul al abuzului, fraudei şi mitei electorale. Noua Lege a Asistenţei Sociale reprezintă primul pas în eliminarea răului din sistem şi, de aceea, consider că toţi cei responsabili trebuie să ne unim forţele în adoptarea cât mai rapidă a acestei legi”, se arată în scrisoarea semnată de ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu.

El face apel la deputaţi şi senatori să sprijine adoptarea proiectului Legii asistenţei sociale, într-o formă care să ducă la îndeplinirea celor trei mari obiective: reducerea dependenţei asistaţilor sociali de stat, eliminarea riscurilor de fraudare şi eroare din sistem şi economisirea la buget a 0,8% din PIB până în 2013, apreciind că, prin atingerea acestor obiective, România îşi va respecta obligaţiile asumate prin acordul cu finanţatorii internaţionali, ceea ce va duce la creşterea credibilităţii sale.

„Pentru a depăşi aceste vremuri de criză trebuie să fim uniţi şi responsabili, trebuie să lăsăm deoparte orgoliile politice şi personale, să ne aşezăm împreună la aceeaşi masă şi să punem pe primul plan interesul naţional. Astăzi, interesul naţional se traduce prin responsabilitate, cumpătare şi curajul de a spune adevărul. Iar adevărul este că, acum, românii nu-şi mai pot permite «generozitatea» pre-electorală cu care au fost obişnuiţi timp de 20 de ani. Eşecul comunismului este în primul rând eşecul statului atotputernic, aşa cum criza datoriilor suverane care bântuie astăzi Europa este şi criza statului asistenţial. Situaţia extrem de gravă în care se află mai multe state europene, care până nu demult treceau drept exemple ale bunăstării, nu ne poate lăsa indiferenţi. Nu ne mai putem minţi. Este momentul să spunem ce ne putem permite ca economie şi ce nu ne putem permite”, se mai arată în scrisoarea lui Lăzăroiu.

Potrivit ministrului Muncii, a recurge la ajutorul statului trebuie să fie excepţie, nu regulă.

Cele mai citite

RAReș îți răspunde rapid: Chatbotul Registrului Auto Român, ghidul tău digital pentru informații auto

Inovația de la Registrul Auto Român face legătura între șoferi și informații tehnice despre mașinile lor Registrul Auto Român anunţă că a lansat Chatbotul RAReş,...

RAReș îți răspunde rapid: Chatbotul Registrului Auto Român, ghidul tău digital pentru informații auto

Inovația de la Registrul Auto Român face legătura între șoferi și informații tehnice despre mașinile lor Registrul Auto Român anunţă că a lansat Chatbotul RAReş,...

Guvernul României, cel mai optimist în privința creșterii economice din 2024, în ciuda altor prognoze mult mai rezervate

Guvernul României prognozează o creștere economică reală de 2,8% pentru anul 2024, în pofida unei evoluții slabe în primele șase luni, când PIB-ul a...
Ultima oră
Pe aceeași temă