Tamara Buciuceanu-Botez devine astăzi cea de-a şaptea personalitate culturală care primeşte o stea pe Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) din Piaţa Timpului Bucureşti, situată în imediata vecinătate a magazinului Cocor. În cadrul evenimentului de decernare, „doamna teatrului românesc” a primit şi o stea din aur din partea Sabion, bijutierul oficial al evenimentului.
„Sunt actori care clădesc nu doar personaje, ci lumi întregi. Sunt oameni care, prin vrajă pe care o poartă în voce şi în priviri, pot transformă un loc într-un spaţiu infinit, magic. Omul are nevoie de un alt om, căci nu trăieşte decât pe jumătate dacă trăieşte doar pentru el, aşa cum, actorul are nevoie de public pentru a-şi împlini existenţa. Tamara Buciuceanu-Botez îşi onorează personajele cu veridicitate, jucând pentru un public care, la rândul lui, savurează fiecare reprezentaţie a Domniei sale. Îi acordăm Steaua de pe Walk of Fame în semn de recunoştinţă şi îi mulţumim pentru că ţine în viaţă o lume care, fără oameni că domnia să, ar apune” a declarat George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis.
Născută pe 10 august 1929 la Tighină, în Republică Moldova, Tamara Buciuceanu-Botez a absolvit cursurile Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti. Actriţa a jucat în peste 25 de filme – personajul sau emblematic fiind profesoară Isoscel din seria Liceenii.
Tamara Buciuceanu-Botez a jucat pe scenă marilor teatre precum Giuleşti, Bulandra, Naţional sau Teatrul de Comedie, cu roluri importante în piese precum Coană Chiriţa, Romeo şi Julieta la început de noiembrie, Scaunele, Cumetrele, Doctor fără voie.
„Este o onoare pentru noi să o avem pe Aleea Celebrităţilor pe una dintre cele mai cunoscute şi iubite actriţe de comedie din România. Steaua care va purta, începând de astăzi, numele Tamarei Buciuceanu-Botez reprezintă omagierea unei cariere de peste jumătate de secol în slujbă teatrului şi filmului romanesc” a declarat Nina Scarlat, director general al Cocor S.A.
Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural care găzduieşte stelele celor mai cunoscuţi artişti români în semn de preţuire a valorilor culturale din România. Fiind strategic poziţionat în centrul istoric al Capitalei, proiectul Aleea Celebrităţilor din Piaţă Timpului susţine strategia Cocor şi Teatrul Metropolis de promovare a valorilor autohtone veritabile.
Iniţiat de Cocor şi Teatrul Metropolis, varianta românească a celebrului „Walk of Fame”, a debutat în ianuarie 2011, găzduind până în prezent stelele a şase personalităţi marcante din lumea teatrului şi filmului: Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Maia Morgenstern, Amza Pellea şi regizorul Alexandru Tocilescu.
În calitate de bijutier oficial al proiectului, Galeriile Sabion din Cocor, magazinul care a câştigat recent premiul „Cel mai frumos magazin din lume”, va acorda stele de aur tuturor personalităţilor care vor avea o stea pe Aleea Celebrităţilor, în semn de recunoştinţă pentru întreagă lor carieră.