7.3 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialPortul Constanța anunță investiții de peste 60 milioane euro în infrastructură și...

Portul Constanța anunță investiții de peste 60 milioane euro în infrastructură și dragaj de întreținere

Operatorii portuari din Portul Constanța au participat, miercuri, 17 mai 2017, la sediul Administrației Porturilor Maritime, la o nouă întâlnire cu conducerea companiei pentru a discuta principalele teme de interes despre activitatea de pe platforma portuară.

Reprezentanți ai operatorilor portuari reuniți în cadrul Organizației Patronale Constanta Port Business Association, ai sindicatelor și ai Autorității Navale Române au centralizat problemele cu care se confruntă în activitate și cele de infrastructură și le-au propus spre discuție pentru identificarea soluțiilor. Documentul a fost înaintat conducerii CN APM pentru a fi luat în calcul la redactarea planului de investiții și întreținere.

Unele dintre problemele sesizate, precum dragajul de întreținere sau cele mai multe dintre lucrările de infrastructură, au fost deja abordate de CN APM SA.

Astfel, lucrările de dragaj vor începe în perioada următoare, Compania Națională „Administrația Porturilor Maritime“ SA Constanța atribuind, prin procedură de licitație deschisă derulată în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, contractul privind dragajul de întreținere în bazinele și șenalele porturilor. Valoarea contractului este de 10.939.635,25 lei (fără TVA), durata fiind de 12 luni de la data atribuirii.

Lucrările de dragaj de întreținere sunt cuprinse și în Master Planul Portului Constanța, ca proiect pe termen scurt necesar pentru a îmbunătăți accesul în porturile Constanța și Midia, precum și pentru a crește siguranța în arealul portuar. Ultimele lucrări de dragaj de întreținere în porturile maritime au fost realizate în anul 2008.

De asemenea, procedurile privind dragajul de investiție sunt în derulare, estimându-se ca în luna iunie să fie lansată licitația în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Problemele semnalate referitoare la infrastructura rutieră au fost deja incluse într-un program de reparații al CN APM, finanțat din fonduri proprii, iar întreg sistemul rutier va fi funcțional pe perioada sezonului de cereale.

„Lucrăm la un studiu de trafic care să stea la baza dezvoltării viitoare adecvate a rețelei interioare de drumuri“, a declarat directorul general al CN APM, Nicolae Dan Tivilichi.

Administrația Porturilor Maritime are în plan modernizarea rețelei de apă și canalizare, proiect deja conturat, cu o valoare estimată de 60 milioane euro.

Totodată, va începe reabilitarea unor rețele electrice, precum și îmbunătățirea iluminatului public în porturi. Acolo unde infrastructura nu permite se va apela la iluminatul cu fotocelule.

A mai fost analizată starea danelor, a cheurilor și a platformelor, necesitatea identificării a unor noi spații destinate parcărilor.

Cei prezenți au stabilit necesitatea înființării unor grupuri de lucru pentru activitățile de remorcaj și pilotaj, din care să facă parte reprezentanții ANR, ai APC și ai firmelor specializate.

Operatorii portuari au solicitat transferul administrării infrastructurii feroviare publice a Portului Constanța către CN APM pentru un management mai eficient.

Întâlnirea a avut loc în cadrul Protocolului de colaborare semnat de CN APM și Constanța Port Business Association și face parte din acțiunile necesare pentru a creiona o strategie navală coerentă.

Cele mai citite

Horoscop 25 decembrie 2024. Atmosfera pare apăsătoare

Horoscop 25 decembrie 2024. Astăzi, atmosfera pare apăsătoare, influențând fiecare zodie într-un mod unic. Horoscop 25 decembrie 2024 România Liberă îți prezintă horoscop 25 decembrie 2024....

Călin Georgescu amenință noul Guvern și pe Klaus Iohannis: Veți regreta orice decizie luată împotriva poporului

Georgescu a calificat actuala conducere drept o „haită politică” care a instaurat un guvern „ilegitim” Călin Georgescu, fost candidat la președinție, a lansat o serie...

Criza apei în SUA: Schimbările climatice și lipsa de personal specializat agravează situația

Statele Unite se confruntă cu o amenințare iminentă asupra aprovizionării cu apă potabilă, cauzată de efectele schimbărilor climatice și de infrastructura învechită. Pe lângă acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă