4.6 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialMoartea virtuală a unui profesor universitar

Moartea virtuală a unui profesor universitar

Un fost împătimit al jocurilor pe calculator a pierdut aproape tot ce era mai important în viaţa sa după ce a devenit dependent de jocurile online.

În momentul în care dependenţa sa a atins cote maxime, Ryan van Cleave nu mai avea timp pentru viaţa reală. World of Warcraft, un joc foarte popular printre amatorii jocurilor pe calculator din toată lumea, a exclus toate lucrurile importante din viaţa lui: soţia şi copiii, precum şi slujba de profesor universitar.

Înaintea cursurilor sau noaptea târziu, atunci când familia sa dormea, Ryan îşi petrecea timpul jucând jocuri online. Mânca în faţa calculatorului după ce încălzea mâncarea la cuptorul cu microunde şi consuma băuturi energizante şi sandwichuri care presupuneau folosirea unei singure mâini, lăsând-o liberă pe cealaltă pentru mouse şi tastatură.

Lumea World of Warcraft (WoW) era preferată celei normale şi apăsătoare, care devenea insuportabilă în momentele în care se certa cu soţia din cauza timpului petrecut în faţa monitorului.

„Când jucam WoW mă simţeam Dumnezeu”, spune Van Cleave. „Aveam un control total asupra tuturor lucrurilor şi nu existau nici un fel de repercusiuni. Lumea reală mă făcea să mă simt impotent… un computer stricat, plânsetele copiilor, un telefon a cărui baterie s-a terminat brusc, cele mai nesemnificative incidente din viaţa de zi cu zi mă împovărau extraordinar”.

WoW a intrat în viaţa lui Van Cleave în urmă cu şapte ani. Obţinuse slujba visurilor lui: cea de profesor la Universitatea Clemson din Carolina de Sud. Soţia sa Victoria era însărcinată. Dar deja viaţa sa fusese acaparată de jocurile pe calculator. El şi soţia sa au întârziat la prima examinare cu ultrasunete din cauza faptului că Van Cleave juca Madden Football, un alt joc pe calculator.

Ryan van Cleave a ajuns să joace WoW tot timpul în weekend, stând în faţa monitorului în timp ce familia sa se odihnea sau în timp ce părinţii săi, care îi vizitau deseori, se jucau cu nepoţica lor. Victoria a folosit un singur cuvânt pentru a descrie ceea ce simţea: „dezgust”. S-a simţit abandonată. „Nu mi-a venit să cred că cineva putea alege o familie virtuală în locul unei familii reale”, a declarat ea.

După trei ani, viaţa lui Van Cleave a început să scârţâie. Soţia sa era din nou însărcinată. Apoi a observat că mulţi colegi de la facultate nu-l plăceau şi şi-ar fi dorit să plece. Însă, în loc să repare lucrurile, s-a cufundat şi mai mult în lumea WoW, o lume pe care simţea că o poate controla.

O ispită care nu poate fi refuzată

Pentru milioanele de utilizatori care joacă WoW în mod constant, ispita este foarte mare. Jucătorii îşi creează propriul personaj, care face parte dintr-o poveste foarte detaliată şi dintr-o lume grafică extrem de atractivă. Jocul îi face pe utilizatori să se simtă ca nişte staruri dintr-un film SF. Personajele formează echipe care merg în misiuni, găsesc comori şi avansează către alte niveluri.

„Oamenii joacă acele jocuri din dorinţa satisfacerii unor nevoi sociale”, a declarat Hilarie Cash, un terapeut care conduce un program complex pentru dependenţii de jocuri pe calculator. „Există un simţ al prieteniei şi al stimei de sine pe care îl cultivi alături de colegii tăi de joc. Poţi să concurezi sau să fii cooperant. Simţi că nevoile tale sociale sunt satisfăcute.”

Spre deosebire de alte jocuri, WoW nu se termină niciodată. Personajele ajung pe noi tărâmuri şi întâlnesc întotdeauna noi jucători. Când Van Cleave atingea nivelul maxim într-o anumită lume, apărea întotdeauna ceva nou de făcut. Între timp, creatorii jocului ofereau noi provocări în fiecare an şi noi lumi care abia aşteptau să fie explorate.

„Exista întotdeauna ceva mai bun şi mai palpitant”, a declarat fostul profesor. „În cadrul jocului nu ai niciodată îndeajuns de mulţi bani, destulă armură sau îndeajuns de multă putere. Trebuie să fii mereu în pas cu ceilalţi.”

Între pasiune şi boală

În ultimii ani au fost făcute publice mai multe situaţii despre oameni care s-au îmbolnăvit după ce au stat în faţa calculatorului timp de 50 de ore încontinuu, adolescenţi care şi-au ucis părinţii după ce aceştia le-au interzis să mai joace jocuri pe calculator sau părinţi care şi-au neglijat copiii, fiind prea ocupaţi cu jocurile pe calculator.

Există voci care nu cred că jocurile pe calculator pot crea dependenţă. Profesorul emerit de sociologie de la Universitatea Rutgers din New Jersey Jackson Toby, a declarat: „Nu cred că foloseşte cuiva conceptul de dependenţă. Nu face decât să descrie tentaţiile puternice, însă nu le explică. Ce face ca tentaţiile să fie atât de puternice? Asocierea unor amintiri plăcute din trecut cu jocurile pe calculator.”

Asociaţia Psihiatrică Americană a declarat că va introduce dependenţa de jocurile video printre tulburările mentale, pentru a încuraja cercetările în acest sens. Creatorii WoW, Blizzard Entertainment, au refuzat să facă orice declaraţie.

Van Cleave este convins că dependenţa de jocuri pe calculator este asemănătoare cu dependenţa de jocuri de noroc. În 2007, în perioada în care s-a născut al doilea copil, el juca aproximativ 60 de ore pe săptămână. Câteva luni mai târziu, contractul de muncă nu a mai fost înnoit. În consecinţă, el şi-a cumpărat încă două computere pentru a experimenta o grafică mai bună şi juca de pe trei conturi diferite.

În ajunul Anului Nou, Van Cleave a avut o cădere fizică şi psihică majoră. A fost pentru prima dată când a realizat că are, într-adevăr, o problemă gravă. A şters jocul de pe calculator şi şi-a petrecut următoarea săptămână într-o adevărată stare de sevraj, similară cu cea a unui dependent de droguri.

Cu timpul, starea lui s-a îmbunătăţit şi a reînceput să-şi reconstruiască viaţa profesională. A lucrat ca freelancer, a scris poezii şi cărţi pentru tineri. A scris totul despre dependenţa sa într-o carte pe care a publicat-o anul trecut, iar în prezent lucrează ca profesor de engleză în Florida.

Dependenţa care aduce moartea

De-a lungul timpului au existat numeroase cazuri în care utilizatorii jocurilor pe calculator au ajuns la spital sau chiar au murit în urma unor afecţiuni cauzate de jocurile online.

David Staniforth este unul dintre cei mai înverşunaţi militanţi pentru conştientizarea riscurilor la care se supun dependenţii de jocuri pe calculator. Fiul său, Chris, a murit în luna mai din cauza unei tromboze venoase profunde, după ce a petrecut, în fiecare zi, aproximativ 12 ore în faţa monitorului. Tromboza venoasă presupune formarea unor cheaguri de sânge în venele profunde la nivelul membrelor inferioare (şi nu numai) ca urmare a sedentarismului. Dacă nu sunt descoperite la timp, cheagurile pot ajunge la plămâni, provocând embolism pulmonar care poate fi fatal. În 2007, un adolescent din China a murit după ce a jucat jocuri pe calculator aproape 20 de ore pe zi, timp de 2 săptămâni. De asemenea, un bărbat a murit după ce a jucat jocuri pe calculator timp de 3 zile încontinuu. Mai multe cazuri de sinucidere şi crimă au fost raportate în China în ultimii ani, pe măsură ce jocurile pe calculator au prins din ce în ce mai mult teren.

În 2005, un tânăr a intrat într-un internet-café din Korea de Sud şi a jucat StarCraft timp de 50 de ore, după care a avut un atac de cord şi a murit la un spital din apropiere. În 2009, un copil de 3 luni din aceeaşi ţară a murit după ce părinţii săi au petrecut în fiecare zi câteva ore într-un Internet Cafe, crescând un copil virtual.

Un copil de 13 ani a fost arestat de poliţie în 2007, în Vietnam, după ce a omorât o bătrână de 81 de ani pentru a face rost de bani pentru jocurile online.

Cazurile sunt şi mai numeroase în SUA, unde aproximativ 10 persoane au murit în urma neglijenţei sau crimelor săvârşite sub influenţa jocurilor pe calculator extrem de violente. În 2010, o mamă din Florida şi-a ucis bebeluşul prin sufocare după ce acesta a început să plângă şi a întrerupt-o în timp ce juca un joc pe Facebook numit FarmVille. Unul dintre cele mai recente cazuri este cel al unui adolescent de 16 ani care şi-a ucis mama, în noiembrie 2010, cu 20 de lovituri de ciocan, deoarece aceasta nu l-a mai lăsat să se joace la PlayStation.

Cifrele popularităţii WoW

Jucătorii din America de Nord şi Europa aduc companiei venituri de 800 milioane dolari pe an. WoW are 11,5 milioane de abonaţi în toată lumea, dintre care 48% sunt din Asia, 22% din America de Nord, 17% din Europa şi 13% din restul lumii. Jucătorii americani petrec pe săptămână, în medie, 22,7 ore jucând WoW, 35 de ore la muncă şi 39 de ore uitându-se la televizor. Doar o cincime dintre abonaţi sunt femei. Dintre utilizatori fac parte şi celebrităţi, precum Dave Chapelle, Mila Kunis, MacCauley Culkin, Jenna Jameson, Cameron Diaz, Elijah Wood, Kate Beckinsale sau Jessica Simpson. La crearea WoW au lucrat mai mult de 150 de dezvoltatori. Partea de servere pentru WoW cuprinde 20.000 de calculatoare, aproape 1.400 de terabiţi pentru stocare, 75.000 de nuclee de procesoare şi 2 milioane de cuvinte text. Costul de întreţinere pe zi este de aproximativ 140.000 de dolari.

Cele mai citite

Jair Bolsonaro ar putea fi inculpat pentru participare activă la un proiect de lovitură de stat împotriva succesorului său Lula da Silva

Fostul preşedinte brazilian de extremă-dreapta Jair Bolsonaro "a participat activ" la un proiect de lovitură de stat menită să împiedice revenirea la putere a...

Creștere semnificativă a creditării private în octombrie: soldul atinge 416 miliarde lei

Creditarea privată a înregistrat un avans anual de 8,9% în luna octombrie, soldul total ajungând la 416 miliarde lei, potrivit datelor furnizate de BNR....

Elon Musk elogiază dronele și-i numește „idioți” pe producătorii de avioane pilotate

Elon Musk a criticat dur programul de avioane de luptă F-35 al Pentagonului, numindu-i „idioți” pe producătorii care încă dezvoltă avioane pilotate, în ciuda...
Ultima oră
Pe aceeași temă