3 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăInvestigații România LiberăConstructorii cred că doar anul electoral îi mai poate salva

Constructorii cred că doar anul electoral îi mai poate salva

„În sectorul de construcţii nu sunt şanse de revenire pe creştere nici la anul, nici în 2013.  Dacă ne uităm la evoluţia pieţei, dar luăm în calcul şi faptul că populaţia este tot mai săracă nu avem cum să revenim pe creştere sănătoasă în următoarea perioadă. Iar dacă în Bucureşti se mai construieşte pe ici pe colo, în ţară este prăpăd, spune Marin Cruţescu, patron de firmă de construcţii şi producător de materiale de construcţii.

Stagnare la nivelul minim

Din ultimul sondaj realizat de Statistică printre managerii companiilor, pentru perioada imediat următoare se conturează o relativă stabilitate în sensul că volumul producţiei are o foarte uşoră creştere, dar stocul de comenzi şi numărul de salariaţi este estimat în scădere. În schimb, se prognozează o creştere moderată a preţurilor lucrărilor de construcţii.

În realitate, este vorba de o stagnare pe fundul prăpastiei. Anul 2011, este al treilea an de scăderi în construcţii. Dacă în 2008 comparat cu 2007, creşterea în construcţii a fost de 26%, în 2010 comparat cu 2009, căderea consemnată era de aproape 15%. În semestrul I din 2011 faţă de aceeaşi perioadă din 2010, scăderea volumului de construcţii era de 5%.

Patronii din construcţii consideră însă că instrumentele pentru relansarea construcţiilor sunt la îndemâna autorităţilor. În plus aceştia mizează şi pe promisiunile premergătoare anului electroral 2012.

Directorul general al Patronatului Societăţilor din Construcţii, Tiberiu Andrioaiei apreciază că demararea unor programe guvernamentale, susţinute şi cu bani de la buget, dar şi relansarea marilor proiecte din infrastrutură pot conduce la o revenire în sector.

„În construcţii s-a cam atins pragul de jos. Unde să ne mai ducem în jos? Acum discutăm de o stagnare. Anul 2012 este un an electoral şi probabil vor fi semne şi pentru sectorul construcţii. Pentru o revenire, pentru ca în construcţii lucrurile să revină cât de cât la normal e nevoie ca statul să se implice mai mult. Dacă s-ar relua cu toată viteza lucrările de infrastructură ar fi nemaipomenit. Atât pentru patroni, cât şi pentru salariaţi lucrurile s-ar îndrepta. În plus, programul de reabilitare termică ar putea asigura locuri de muncă pentru 30.000 de oameni ca să u mai spunem că în prezent, în anumite condiţii se poate lucra şi iarna”, ne-a declarat Tiberiu Andrioaiei.

Construcţiile rezidenţiale în cădere liberă

În semestrul I al anului , potrivit Statisticii, scăderea volumului de lucrări în construcţii a fost de aproape 5%. Cea mai importantă scădere a fost în construcţii rezidenţiale, de aproape 27%, comparat cu semestrul I din 2010. La construcţii inginereşti scăderea a fost moderată, de circa 2% care însă se suprapun peste scăderile înregistrate în 2009-2010.

Cât priveşte numărul de autorizaţii de construire, în semestrul I din 2010, comparat cu primele şase luni ale anului trecut scăderea a fost de 5%. Scăderea numărului de autorizaţii emise în prezent, la care se adaugă şi scăderile de anul trecut, plus ipoteza că o parte din autorizaţii nu vor fi puse în practică ne oferă o proiecţie a construcţiilor noi în următorii doi ani, adică vom avea parte tot de scăderi comparat cu anii anteriori lui 2009.

 

Cele mai citite

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...

Călin Georgescu: Noul Hate pentru clasa politică sau meteoritul electoral care a lovit România?

Călin Georgescu nu este doar o surpriză a alegerilor, ci și o anomalie electorală care zguduie percepțiile tradiționale despre ce vrea să fie un...
Ultima oră
Pe aceeași temă