Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Mamaia, după şedinţa Delegaţiei Parmanente, că USL nu va susţine candidatura lui Sorin Oprescu pentru un nou mandat la Primăria Capitalei dacă acesta nu-şi va asuma politic sigla USL, relateaza Mediafax.
Întrebat dacă e posibil să-l susţină pe Oprescu fără ca acesta să-şi asume sigla USL, Antonescu a spus: „Nu. Ceea ce domnul Oprescu doreşte, şi ceea ce nouă ni se pare normal şi suntem gata să susţinem, este condiţia sa de independent în sensul de a nu se încrie în PSD, că a mai fost, sau în PNL, ceea ce nu-i putem pretinde pentru că a declarat că e un om de stânga. În ce priveşte asumarea politică a frontului USL, a aliniamentului politic USL, evident că e nevoie dacă suntem împreună”.
El a arătat că Oprescu nu a condiţionat candidatura sa din partea USL de numele candidaţilor pe care Uniunea îi va desemna la primăriile de Sector, nici de numirea unor consilieri în CGMB.
Totodată, Antonescu a dezminţit faptul că PNL ar avea candidaţi la sectoarele 1, 2 şi 4, în timp ce PSD va avea candidaţi la Sectoarele 3, 5 şi 6.
„Ştim sigur că PNL are un primar în sectorul unu. Cred că stă destul de bine, nu avem încă sondaje. În sectorul 4 Popescu Piedone stă bine. PSD are un primar în 5. Cred că PNL stă foarte bine în Sectorul 6, în 3, pentru că în 3, cu Negoiţă primar în 2009, am avut un scor foarte bun. Sectorul 2 e un sector mai complicat, nu am făcut sondajele”, a spus Antonescu.