12.4 C
București
joi, 19 decembrie 2024
AcasăSpecialUPDATE Ministru algerian dezminte că Gaddafi ar putea fi în Algeria

UPDATE Ministru algerian dezminte că Gaddafi ar putea fi în Algeria

UPDATE: Algeria a dezminţit sâmbătă „în modul cel mai categoric” informaţiile referitoare la pătrunderea pe teritoriul său a unui convoi de automobile Mercedes blindate provenit din Libia, transmite Agerpres.

„Această informaţie este lipsită de orice fundament şi o dezminţim în modul cel mai categoric„, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Amar Belani, pentru agenţia APS.

In plus, un înalt responsabil algerian din regiunea de graniţă a apreciat episodul ca „puţin probabil”. Frontiera unde se află postul algerian Debded, în dreptul oraşului libian Ghadames, este deschisă, însă un astfel de convoi ar fi fost reperat, a indicat responsabilul menţionat.

Un convoi de şase maşini blindate marca Mercedes, care ar putea să transporte oficiali libieni de rang înalt şi chiar pe liderul Muammar Gaddafi, a trecut vineri din Libia în Algeria, a afirmat agenţia oficială egipteană, citând o sursă militară libiană din rândul rebelilor, potrivit Mediafax.

„Şase maşini blindate Mercedes au intrat în această dimineaţă de vineri în oraşul Ghadames”, a afirmat Mena, citând o sursă a Consiliului militar libian în această localitate, situată la frontiera cu Algeria.

Maşinile au fost escortate până la intrarea lor în Algeria de o „brigadă” (katiba) militară proguvernamentală, a continuat aceasta, adăugând că rebelii nu au putut să o urmărească din cauza lipsei de muniţie şi echipamente.

„Credem că (maşinile) transportă oficiali libieni de rang înalt, posibil pe Gaddafi şi fiii acestuia”, a continuat sursa citată.

Cele mai citite

Sergio Perez părăsește Red Bull! Liam Lawson, înlocuitorul mexicanului în sezonul viitor

După un sezon dezamăgitor, despărțirea dintre Red Bull și Sergio Perez a fost oficializată, iar echipa a confirmat că Liam Lawson va ocupa locul...

Premierul Slovaciei: „Ucraina nu va adera niciodată la NATO”

Premierul Slovaciei, Robert Fico, a afirmat miercuri, în fața Comisiei Parlamentare a Afacerilor Europene, că Ucraina nu va fi invitată să devină membră NATO...

Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, deschis traficului pe 23 decembrie

Luni, 23 decembrie, Lotul 1 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, între Dumbrava și Mizil, va fi deschis circulației publice fără restricții. Anunțul a...
Ultima oră
Pe aceeași temă