0.7 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăAlegeri 2016Credit subvenţionat pentru închiderea balconului

Credit subvenţionat pentru închiderea balconului

Pentru a-i determina pe proprietarii de apartamente să efectueze cât mai grabnic lucrări de reabilitare a faţadelor blocurilor Guvernul a decis să asigure garanţii şi subvenţii pentru închiderea şi repararea balcoanelor. De asemenea, pentru cei care consolidează imobilele supuse riscului seismic, nu se mai instituie ipotecă asupra clădirii din partea statului.

Proprietarii imobilelor şubrezite şi care prezintă risc seismic evită să apeleze la programul guvernamental de consolidare a clădirilor nu doar din cauza costurilor ridicate ci şi pentru că procedurile cu obţinerea autorizaţiilor şi avizelor sunt dificile şi consumă mult timp. Dovada este simplă. Deşi programul guvernamental a fost lansat în urmă cu 17 ani, numărul clădirilor consolidate în Bucureşti şi pentru care sunt semnate procese verbale de finalizare a lucrărilor este abia de 12. În alte oraşe, situaţia este şi mai gravă, doar două blocuri fiind consolidate în afara Bucureştiului.

25 de ani de rate

Guvernul a decis miercuri să elimine condiţia impunerii unei ipoteci asupra imobilului consolidat împotriva cutremurelor, prin care statul se asigura că proprietarii vor ramburseaza suma investiţiei, încercând astfel să urgenteze lucrările. Ordonanţa prevede eliminarea ipotecii şi înlocuirea acesteia cu înscrierea în cartea funciară a dreptului de creanţă constituit în favoarea administraţiei publice locale.

Un an şi şapte luni a durat doar pentru ca Guvernul să ia o astfel de decizie, intenţia de eliminare a ipotecii statului asupra imobilului fiind anunţată încă din ianuarie 2010.

Legislaţia actuală prevede că lucrările de proiectare şi execuţie a operaţiunilor de consolidare pentru locuinţele aparţinând persoanelor fizice sunt finanţate integral de la buget. În schimb, proprietarii sunt obligaţi să restituie în rate lunare egale, fără dobândă, eşalonate pe un interval de maximum 25 ani, contravaloarea execuţiei lucrărilor de consolidare. Pentru această plată se instituia o ipotecă asupra casei.

Actul normativ elimină aceste prevederi, care, potrivit Guvernului, au generat întârzieri semnificative în derularea programelor de consolidare a clădirilor de locuit multietajate, încadrate în clasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public.

Haos şi birocraţie

Preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România (FAPR) consideră însă că efectul acestei ordonaţe va fi nul, procedurile de obţinerea a documentelor necesare fiind în continuare dificilă.

„Aşa zisele măsuri pentru grăbirea lucrărilor de consolidare a imobilelor cu risc seismic nu vor avea niciun efect. De fapt, nu s-a schimbat mare lucru, nu mai este ipotecă a statului, dar rămâi dator la primărie şi numărul documentelor şi a drumurilor pe care trebuie să le faci rămâne foarte mare. E un haos care domneşte în domeniu şi nu se iau măsuri de ani şi ani de zile”, ne-a declarat Radu Opaina.

O altă măsură anunţată de autorităţi constă în acordare de garanţii guvernamentale şi subvenţii la dobânzi în cazul creditelor contractate pentru lucrări de reparare sau de închidere a balcoanelor locuinţelor, cu condiţia ca asociaţiile de proprietari să nu înregistreze mai mult de două rate scadente la utilităţi.

Cele mai citite

Călin Georgescu, surpriza primului tur, a alergat sub radar

Creșterea spectaculoasă din sondaje din ultimele săptămâni a fost consolidată, în ciuda controverselor legate de campania sa pe rețelele sociale Călin Georgescu, unul dintre cei...

Mircea Geoană se retrage din politică: Cred că trebuie să îţi pui ghetele în cui, într-un anumit moment

Geoană a subliniat că votul exprimat reflectă o "furie" împotriva sistemului actual de partide Candidatul independent la alegerile prezidențiale, Mircea Geoană, a reacționat duminică seară...

Politico: Uimitor la alegerile din România: un candidat neașteptat de extremă dreapta crește în votul prezidențial

Ultranaționalistul Călin Georgescu vine de nicăieri pentru a conduce în primul tur pe premierul de centru-stânga Marcel Ciolacu și liberala Elena Lasconi Ultranaționalistul român Călin...
Ultima oră
Pe aceeași temă