19.3 C
București
sâmbătă, 28 septembrie 2024
AcasăSpecialO delegaţie a CNT libian a fost invitată în România

O delegaţie a CNT libian a fost invitată în România

România este gata să extindă dialogul cu Consiliul Naţional libian de Tranziţie, o delegaţie a opoziţiei din Libia fiind invitată în să vină la Bucureşti, a anunţat, joi, într-un briefing de presă, directorul general al Departamentului Comunicare din MAE, Doris Mircea, informează NewsIn.

Au avut loc discuţii pentru o posibilă vizită în România, a precizat directorul general al Departamentului Comunicare, care a adăugat că MAE va comunica detalii suplimentare când această vizită se va realiza.

„Credem că putem să participăm eficient la reconstrucţia Libiei şi să sprijinim această ţară în parcursul său către o societate democratică, inclusiv prin transferul experienţei României în lungul şi dificilul drum al trecerii de la dictatură la democraţie”, a arătat directorul general al Departamentului Comunicare din MAE român.

Doris Mircea a adăugat că intrarea insurgenţilor în Tripoli reprezintă, potrivit cvasi-majorităţii declaraţiilor factorilor politici internaţionali, un punct major de cotitură în evoluţia conflictului, care ar semnala apropierea rapidă a sfârşitului regimului Gaddafi şi necesitatea definitivării strategiilor vizând demararea proceselor tranziţiei politice şi a reconstrucţiei economico-sociale a ţării.

„Naţiunile Unite, Uniunea Europeană, organizaţiile regionale, precum şi autorităţile libiene de tranziţie pregătesc deja, după cum cunoaşteţi, strategiile pentru perioada post-Gaddafi”, a menţionat directorul general al Departamentului Comunicare din MAE.

Ea a reamintit că România a participat şi continuă să fie parte la operaţiunile militare conduse de NATO, vizând implementarea rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU şi a exprimat, cu diverse prilejuri, disponibilitatea pentru sprijinirea naţiunii libiene în tranziţia de la un regim autoritar la o societate democratică, precum şi pentru contacte cu Consiliul Naţional de Tranziţie.

„De altfel, reprezentanţi oficiali ai României au participat la toate reuniunile Grupului de Contact pentru Libia, ultima dată la Istanbul, în data de 15 iulie la nivel de secretar de stat în MAE, au avut convorbiri la Bruxelles cu preşedintele Comitetului Executiv al CNT şi respectiv la Benghazi, la 25-26 iulie, cu membri ai conducerii CNT”, a precizat Doris Mircea.

Directorul general al Departamentului Comunicare din MAE a menţionat, de asemenea, că România a recunoscut încă din aprilie 2011 CNT drept interlocutor politic şi s-a exprimat solidar faţă de toate deciziile oficiale ale UE privind statutul Consiliului şi dialogul extins cu conducerea acestuia.

Mai multe ţări europene au recunoscut Consiliul Libian de Tranziţie drept singurul interlocutor plauzibil din Libia, dar România a subliniat încă de la început că acest organism este „unul dintre interlocutorii valizi” şi poate fi un nucleu pentru constituirea unei alternative politice la regimul colonelului Gaddafi.

România a participat cu o fregată la operaţiunea pe care NATO o desfăşoară Libia din 23 martie în baza unor rezoluţii ale Consiliului de Securitate.

Cele mai citite

Probleme de lot pentru Rapid înaintea meciului cu Oțelul

Marius Șumudică a evidențiat dificultățile cu care se confruntă echipa Rapid. Într-o conferință de presă premergătoare meciului din Liga 1, programat pentru sâmbătă, 28 septembrie,...

România, tot mai dependentă de importuri: Peste 25% din legume și 40% din fructe aduse din străinătate

Peste un sfert din legumele consumate în România și 40% din fructe provin din import, conform unei analize realizate de Ziarul Financiar, pe baza...

Naomi Osaka, început excelent sub îndrumarea lui Patrick Mouratoglou!

Naomi Osaka a reușit să încheie o serie lungă de meciuri pierdute după ce s-a alăturat antrenorului Patrick Mouratoglou, având un start excelent la...
Ultima oră
Pe aceeași temă