Aproape o mie de hectare de plantaţii de viţă-de-vie din opt localităţi buzoiene aflate în podgoria Dealul Mare au fost distruse, în noaptea de miercuri spre joi, de o ploaie însoţită de grindină, informează Agerpres.
În localităţile Pietroasele, Clondiru, Şarânga, Vispeşti, Breaza, Greceanca, Bădeni şi Săhăteni grindina a căzut preţ de jumătate de oră.
„La o primă evaluare, pagubele sunt extrem de ridicate, viile pe rod, dar şi plantaţiile tinere sunt distruse în proporţie de 80 – 90 la sută. Boabele de struguri care au rămas vor fi atacaţi de putregai în zile următoare şi ceea ce este mai grav coardele de rod sunt lovite şi va avea de suferit şi recolta de anul viitor”, a declarat Ionel Damian, directorul Staţiunii viti-vinicole Pietroasele.
Potrivit acestuia, staţia anti-grindină din Istriţa de Jos s-a dovedit nefuncţională, rachetele anti-grindină fiind trase cu întârziere.
Ionel Damian a menţionat că cei mai mulţi viticultori nu şi-au asigurat recoltele bazându-se pe eficienţa staţiei anti-grindină de la Istriţa de Jos, doar câţiva au fost mai prevăzători şi şi-au întocmit poliţe.