-2.3 C
București
sâmbătă, 14 decembrie 2024
AcasăSpecialAfrica de Sud pune piedici comunităţii internaţionale în acţiunile privind Libia

Africa de Sud pune piedici comunităţii internaţionale în acţiunile privind Libia

Curtea Penală Internaţională ar trebui să investigheze NATO pentru decesele provocate în rândul civililor în Libia, a sugerat Kgalema Motlanthe, vicepreşedintele Africii de Sud – ţară care pune probleme la ONU refuzând să deblocheze fondurile libiene pentru a fi date rebelilor, relatează NewsIn.

„Vedem că NATO încearcă să creeze impreia că rebelii acţionează de capul lor în atacul asupra Tripoli, dar sunt legături clare şi există o coordonare la acest nivel”, a spus vicepreşedintele, miercuri, în Parlament, răspunzând unor interpelări. „Problema este dacă (CPI) va avea mijloacele de a dezvălui aceste informaţii şi de a le cere socoteală celor vinovaţi, inclusiv comandanţilor NATO din teren”, a adăugat Motlanthe.

Africa de Sud, membru temporar al Consiliului de Securitate al ONU, a votat în favoarea instituirii zonei de interdicţie aeriană din Libia, care a permis NATO să lanseze campania aeriană din Libia, dar acum refuză să voteze pentru deblocarea bunurilor libiene pentru ca acestea să fie date rebelilor pentru reconstrucţie.

În plus, preşedintele Jacob Zuma a protestat că NATO s-a folosit de rezoluţia ONU pentru a-şi urmări propriile interese şi spune că alianţa a mers mai departe de prevederile rezoluţiei, care cerea protejarea populaţiei civile. Zuma a acuzat, marţi, NATO că a subminat eforturile de pace ale Africii în Libia.

În momentul în care rebelii au pătruns în capitală, au existat zvonuri că Africa de Sud ar fi trimis avioane pentru a-l evacua pe Muammar Gaddafi şi familia acestuia, dar informaţiile au fost dezminţite ulterior. Potrivit oficialilor, ar fi fost evacuaţi cetăţeni sud-africani din Libia.

Potrivit BBC, trimisul sud-african la ONU, Baso Sangqu, a explicat că ţara sa se opune deblocării fondurilor libiene pentru rebeli pentru că un asemenea vot ar presupune recunoaşterea rebelilor de către Africa de Sud. Or, Africa de Sud şi Uniunea Africană – organizaţie în care Gaddafi era o voce puternică – nu au luat încă o decizie privind recunoaşterea Consiliului Naţional de Tranziţie din Libia. „Vrem să ne asigurăm că urmăm procesul corect, că urmăm legea”, a spus oficialul sud-african.

La rândul său, Uniunea Africană discută joi acest subiect.

Între timp, 200 de personalităţi sud-africane, inclusiv un ministru important, au semnat o scrisoare prin care condamnă intervenţia NATO în Libia.

Ministrul britanic al apărării, Liam Fox, a cerut joi Africii de Sud să se gândească mai bine în privinţa refuzului de a recunoaşte CNT ca guvern legitim al Libiei. „Cred că va fi o enormă presiune morală asupra Africii de Sud”, a declarat el la BBC. „La un moment dat, au vrut ca lumea să stea alături de ei împotriva apartheid-ului. Cred că acum şi ei trebuie să stea alături de poporul libian”, a punctat secretarul britanic al apărării.

Dacă Africa de Sud va continua să refuze deblocarea fondurilor libiene la ONU, atunci SUA vor încerca să înlăture acest obstacol cerând un vot în Consiliul de Securitate joi, la ora locală 20.00, a anunţat un purtător de cuvânt. O nouă rezoluţie ONU pentru deblocarea fondurilor poate fi o soluţie pentru a trece peste împotrivirea Africii de Sud, pentru că ar fi necesară o majoritate de voturi, nu consens.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă