2.5 C
București
joi, 21 noiembrie 2024
AcasăSpecialO săptămână de filme central-europene

O săptămână de filme central-europene

Locuitorii municipiului Târnăveni vor avea parte de o săptămână de filme bune. Asta pentru că, prima ediţie a Festivalului de Film al Europei Centrale „Mediaş Central European Film Festival” va poposi aici în săptămâna 5-11 septembrie.

Evenimentul este organizat în parteneriat de Primăria Târnăveni, Primăria Mediaş şi Centrul Naţional al Cinematografiei, iar producţiile cinematografice care vor rula pe marele ecran provin din Slovenia, Austria, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Ucraina şi Israel. Potrivit organizatorilor, fiecare ţară participantă va veni la festival cu filmul care a obţinut premiul naţional al cinematografiei, dar şi cu alte filme premiate internaţional.

Câte filme vor fi proiectate

Astfel, vor rula în total 22 filme de lung metraj, 14 scurt metraje şi 14 documentare. „Israelul are statut de invitat special la eveniment şi se va prezenta în faţa publicului cu mai multe pelicule, inclusiv cu câteva din arhiva Centrului Naţional de Film Evreiesc”, spun organizatorii. Totodată, ediţia din acest an Festivalului va cuprinde şi o secţiune omagială dedicată regizorului Jiri Menzel, unde spectatorii vor putea viziona filme precum „În slujba regelui Angliei”, „Trenuri bine păzite” sau „Sfârşitul vremurilor vechi”.

Cele mai citite

Incendiu la Vălenii de Munte. Acoperișul unui lăcaș de cult a luat foc

Un incendiu a izbucnit miercuri seară la o casă de rugăciune din oraşul Vălenii de Munte, focul manifestându-se la nivelul acoperişului pe o suprafaţă...

Tinerii români economisesc mai puțin: doar 6% au depozite la termen, iar valoarea medie a unui depozit este mult sub media europeană

Doar 6% dintre tinerii români sub 25 de ani aleg să economisească prin depozite la termen, acest lucru fiind influențat de resursele financiare limitate,...

Tot mai mulți angajați revin la birou: 63% lucrează exclusiv din sediu, doar 10% rămân remote

Un sondaj realizat de Genesis Property, pe un eșantion de 1.168 de respondenți din România, arată o creștere semnificativă a prezenței fizice la birou,...
Ultima oră
Pe aceeași temă