1.6 C
București
luni, 25 noiembrie 2024
AcasăSpecialGabriel Torje face cât Hagi şi Dumitrescu

Gabriel Torje face cât Hagi şi Dumitrescu

Fotbalistul Gabriel Torje ar putea deveni cel mai scump jucător transferat de o echipă românească în străinătate. Dinamo Bucureşti a făcut o afacere excelentă prin transferul mijlocaşului Gabriel Torje la Udinese, dacă tranzacţia se va realiza într-adevăr în termenii prezentaţi de presa sportivă. Astfel, clubul din Ştefan cel Mare ar urma să încaseze pe loc 4 milioane de euro, plus alte două dacă jucătorul se va impune la noua sa echipă.

Pe lângă cele 6 milioane, Udinese ar mai urma să plătească încă un milion de euro în cazul în care îl vor vinde pe Torje până în 2013. Asta înseamna că în final Dinamo poate lua 7 milioane de euro pe mijlocasul de 21 de ani, mult peste ce primeau în anii ’90 echipele româneşti pentru jucători consideraţi mai valoroşi decât Torje. Astfel, Gheorghe Hagi era vândut în 1990 de la Steaua la Real Madrid pentru circa 4 milioane de dolari, iar Ilie Dumitrescu pleca, în 1994, de la Steaua la Tottenham pentru o sumă asemănătoare.

Gabi Torje ar fi semnat deja cu Udinese un contract valabil pe 5 ani, cu un salariu sezonal de 350.000 de euro, de 4 ori mai mult faţă de cât lua la Dinamo. Cu tot cu bonusuri, mijlocasul ar putea câştiga peste 500.000 de euro pe sezon.

Fotbalistul ar urma să plece în Italia pentru a efectua vizita medicală după meciul de joi dintre Dinamo şi Vorskla Poltava, contând pentru returul play-off-ului de calificare în grupele Europa League.

Torje a reuşit 19 glouri şi 23 de pase decisive în cele 129 de partide jucate pentru Dinamo, din ianuare 2008 şi până în prezent. Pâna la transferul său la Udinese, topul celor mai bune exporturi din campionatul românesc arăta în felul următor:

1. Cristian Săpunaru – de la Rapid la FC Porto pentru 6.500.000 €, în 2008

2. Mirel Radoi – de la Steaua la Al-Hilal pentru 6.000.000 €, în 2009

3. Radu Ştefan – de la Dinamo la Lazio pentru 5.400.000 €, în 2008

4. Bogdan Stancu – de la Steaua la Galatasaray pentru 5.000.000 €, în 2011

5. Ionuţ Mazilu – de la Rapid la Dnepro Dnipropetrovsk pentru 5.600.000 $, în 2008

6. Gheorghe Hagi – de la Steaua la Real Madrid pentru 4.300.000 $, în 1990

7. George Ogãraru – de la Steaua la Ajax Amsterdam pentru 4.000.000 $, în 2006

8. Daniel Niculae – de la Rapid la AJ Auxerre pentru 4.000.000 $, în 2006

9. Ilie Dumitrescu – de la Steaua la Tottenham Hotspur pentru 3.700.000 $, în 1994

10. Bogdan Lobonţ – de la Rapid la Ajax Amsterdam pentru 3.500.000 $, în 2000

Odată ajuns în Italia, Torje va completa o listă de jucatori români care au mai evoluat în Serie A, precum Adrian Mutu, Gheorghe Hagi, Gheorge Popescu, Florin Răducioiu, Marius Lăcătuş, Ovidiu Sabău, Cosmin Contra, Cristian Chivu, Paul Codrea, Ianis Zicu, Nicolae Dică, Adrian Piţ, Bogdan Lobonţ, Dorin Goian şi Radu Ştefan.

Cele mai citite

Cipru face pași către o eventuală aderare la NATO: detalii discutate cu președintele SUA și liderii Alianței

Președintele Republicii Cipru, Nikos Christodoulides, a prezentat un plan detaliat privind o posibilă viitoare aderare la NATO în cadrul unei întâlniri cu președintele american...

„Mini-luna” care se va îndrepta spre Soare

Un asteroid denumit 2024 PT5, cunoscut și sub numele de „mini-lună” a Pământului, se va îndrepta spre Soare, urmând să dispară din apropierea noastră...

Activitatea stațiilor ITP continuă manual, fără eliberarea imediată a documentelor, anunță RAR

Registrul Auto Român (RAR) a anunțat că, din cauza unei defecțiuni tehnice survenite joi în camera serverelor, stațiile ITP autorizate pot efectua inspecții tehnice...
Ultima oră
Pe aceeași temă