12.2 C
București
luni, 20 mai 2024
AcasăInvestigații România LiberăBilanţ PRIMA CASĂ 4: 14 bănci, în două luni au acordat 4.173...

Bilanţ PRIMA CASĂ 4: 14 bănci, în două luni au acordat 4.173 credite

Majoritatea garanţiilor acordate de stat au fost date pentru cumpărarea de apartamente de două camere. Aflaţi lista celor 14 bănci de la care puteţi obţine credite prin Prima Casă 4.

Guvernul a cheltuit 80 milioane de euro din Fondul de Garantare pentru creditele de la Prima Casă 4, încă 80 milioane fiind suportate de bănci.

Până în acest moment, în două luni de zile de la noua variantă a programului s-au acordat 4.173 de garanţii guvernamentale. Programul îşi atinge scopul, acela de a-i sprijini – în primul rând – pe cei care nu au casă să şi-o achiziţioneze şi să nu mai plătească chiria“, a declarat premierul Emil Boc.

Cei mai mulţi clienţi sunt din Bucureşti, Cluj şi Timişoara.

Conform premierului, 16 bănci şi-au manifestat intenţia de a lucra în acest program.

Până acum au încheiat însă convenţii cu Fondul Naţional de Garantare şi pot acorda credite 14 bănci: CEC Bank, BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania, Piraeus Bank, Millenium Bank, Alpha Bank, Bancpost, ING Bank, Banca Românească,Unicredit, Volksbank, OTP Bank.

Cele mai citite

Minciuna care scoate Generația Z în stradă

Tămbălăul generației Z de la Tbilisi, capitala statului Georgia din Caucaz, e un caz-școală despre cum acționează serviciile secrete străine într-o țară cu democrație...

Un iranian cu mandat de arestare în Emiratele Arabe Unite este protejat de …DIICOT

La ora actuală, serviciile de informații de la noi sunt în alertă pentru că un cetățean iranian care a escrocat băncile din Emiratele...

Miron Cosma, urmărit penal în dosarul Mineriadei, dă vina pe Ion Iliescu

Miron Cosma, fost lider al minerilor din Valea Jiului, dă vina pe Ion Iliescu pentru victimele înregistrate în timpul Mineriadei din 13 - 15...
Ultima oră
Pe aceeași temă