4.6 C
București
miercuri, 27 noiembrie 2024
AcasăSpecialBBC News: Reușitele vizitelor lui Trump în Europa depind de starea de...

BBC News: Reușitele vizitelor lui Trump în Europa depind de starea de spirit a președintelui american și de temperamentul interlocutorilor săi

Președintele american vede Europa ca pe un loc plin de înșelătorii, dar, în același timp, locuit de oameni minunați. Astăzi, s-a întâlnit cu liderii europeni, cărora le-a explicat viziunea sa contrastantă asupra bătrânului continent, scriu jurnaliștii de la BBC. Pe perioada întregului turneu european, Trump va vorbi despre NATO și despre cheltuielile de apărare ale anumitor țări.

Miercuri, Trump a vizitat Europa, despre care a avut, de-a lungul timpului, păreri foarte diferite. Prima oprire a fost la Vatican,apoi a mers în Belgia. Trump a stat de vorbă cu papa Francisc, iar spre seară va discuta cu regele Philippe al Belgiei. Joi, Trump are programată o întâlnire cu Emmanuel Macron, președintele Franței și cu oficiali ai Uniunii Europene. Ultima oprire este în Sicilia, unde va fi prezent la șapte discuții.

Președintele american crede că unele țări din Europa ar trebui să aibă contribuții financiare mai mari la bugetul NATO. La un moment dat, a declarat că Alianța Nord-Atlantică este depășită, apoi s-a răzgândit. Ulterior, el a descris Germania ca fiind ”un dezastru total” și că, de asemenea, „datorează sume mari de bani Statelor Unite și NATO, pentru că ”apărarea de care beneficiază este foarte scumpă“.

Potrivit calculelor sale, europenii profită de pe urma acordurilor comerciale cu America. Trump a declarat că aceste înțelegeri sunt „foarte incorecte față de Statele Unite". A mai spus că nu crede că Uniunea Europeană contează foarte mult pentru Statele Unite.

Președintele american a fost ales, în mare parte, datorită felului său deschis și a pozițiilor sale dure și greu de schimbat. Trump  a precizat că America nu se va supune valorilor europenene și că el va urmări doar interesele țării pe care o conduce.

Întâlnirile lui Trump în Europa ar putea decurge bine sau foarte prost. Apropiații lui spun că totul depinde de starea de spirit a președintelui, dar și de temperamentul interlocutorilor lui, sesizează jurnaliștii englezi. 

Trump este un „agent de vânzări", spune Ruth Ben-Ghiat, care predă studii italiene la NYU. Din acest motiv, este foarte probabil să-și adapteze observațiile în așa fel încât să-i mulțumească pe cei din jur. Criticii președintelui american consideră că Trump are o viziune întunecată asupra Europei și că susține doar idei naționaliste. În acest fel, opiniile președintelui pot fi  „destabilizatoare", susține Ben-Ghiat. De asemenea, Michael S. Smith, analist în domeniul terorismului, speră ca deplasările președintelui în Europa să contribuie la clarificarea pozițiilor sale față de NATO, UE și alte instituții eurpene și la înlăturarea suspiciunilor legate de intențiile sale.

Cele mai citite

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...

Israelul a ucis trei oameni la frontiera libaneză-siriană

Un ONG care urmăreşte războiul din Siria a raportat marţi seara că două persoane au fost ucise în atacuri israeliene la frontiera libaneză-siriană, în...

BRD, cea mai frecventă căutare a fondurilor de pensii Pilon II pe Bursa de Valori București

În urma acestor produse constante, ponderea BRD în portofoliile fondurilor de pensii Pilon II a crescut de la 17,41% în mai 2023 la 19,06%...
Ultima oră
Pe aceeași temă