25.1 C
București
sâmbătă, 21 septembrie 2024
AcasăSpecialDe ce se sistează apa atât de frecvent la Deva?

De ce se sistează apa atât de frecvent la Deva?

Inginerul Victor Arion, de la Apa Prod S.A., explică unde vor ajunge cele 200 milioane de euro destinate investiţiilor regionale.

– Domnule Victor Arion, vă simţiţi adaptat în mediul în care lucraţi?

Da, de 11 ani, de când conduc Apa Prod S.A. Deva, mă simt ca peştele în apă.

– Ce părere aveţi despre apă?

Apa este un element esenţial al vieţii. De aceea, ea trebuie consumată cu responsabilitate, fără a face risipă şi fără a o polua.

– Ce planuri de viitor aveţi cu Apa Prod?

Apa Prod, fiind operator regional, trebuie să răspundă directivelor europene şi să determine un grad de conectivitate de 91% a populaţiei din zonă, până în anul 2015. Pentru a realiza acest deziderat, în următorii ani se vor investi peste 200 milioane de euro. Investiţiile vor duce la creşterea calităţii serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare, astfel încât beneficiarii noştri să fie mulţumiţi.

– Ce este ISPA ?

ISPA înseamnă Instrument pentru Politici Structurale de Pre-Aderare, este unul dintre cele trei programe de finanţare nerambursabilă (împreună cu Phare şi Sapard) care a sprijinit ţările candidate în pregătirea lor pentru aderarea la Uniunea Europeană.

– Au existat măsuri ISPA pentru oraşul nostru?

Da, ele se numesc: „Reabilitarea şi modernizarea sistemului de alimentare cu apă şi a sistemului de canalizare în oraşele Deva şi Hunedoara”, s-a derulat în perioada 2007-2010 , având o valoare totală de 65.115.454,63 euro.

– Ce lucrări au fost prevăzute cu această sumă?

Înlocuirea a 38,417 km conducte distribuţie apă în Deva şi în Hunedoara.

– Aşa ne explicăm sistarea furnizării de apă în multe zile dintr-un an.

Reabilitarea a 23,013 km conducte de canalizare în Deva şi în Hunedoara; construcţia a patru bazine stocare apă pluvială; construcţia a cinci staţii de pompare ape uzate şi pluviale; reabilitarea Staţiei de tratare a apei Orlea (capacitate proiectată de 700 l/s); construcţia unei noi staţii de tratare a apei în Hunedoara şi multe alte lucrări.

– Există planuri pentru tratarea apelor reziduale?

Da, tot prin măsura ISPA se vor reconstrui Staţia de epurare pentru Deva şi Staţia de epurare pentru Hunedoara.

Cele mai citite

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...

Amenajarea rafturilor lângă casa de marcat: idei și sugestii

Amenajarea rafturilor lângă casa de marcat este o strategie esențială pentru orice magazin, deoarece acest spațiu poate transforma clienții indeciși în cumpărători. Plasarea inteligentă...

România obține 1,5 miliarde de euro din Fondul european de Coeziune pentru refacerea zonelor devastate de inundații

Răspunsul de urgență al Comisiei Europene vine cu alocarea a 10 miliarde de euro, jumătate din sumă fiind pentru Polonia Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von...
Ultima oră
Pe aceeași temă