Un fost militar român este în vizorul autorităților americane, de la începutul anului, pe numele său fiind emis un mandat de arestare. Bărbatul este acuzat că ar fi mituit doi angajați guvernamentali din Statele Unite, informează B1.ro.
Potrivit sursei citate, în 2010-2011, românul a fost reprezentantul unei firme din Irak, în cadrul unor negocieri cu agenţi guvernamentali americani privind închirierea unui imobil. Clădirea ar fi fost deținută de o persoană juridică irakiană, iar chiriașul era Guvernul Statelor Unite.
Astfel, el ar fi mituit, alături de alte două persoane, doi angajaţi guvernamentali americani, pentru supraevaluarea chiriei imobilului. Guvernul SUA ar fi închiriat acel imobil cu 665.000 de dolari, deși anterior, aceeaşi proprietate ar fi fost închiriată unei alte firme cu doar 124.000 de dolari.
În prezent, Daniel Popescu se află în arest preventiv în România. În 19 iunie, el va ajunge în faţa judecătorilor, care vor decide dacă îl vor extrăda în SUA.
Până în 2004, Daniel Emil Popescu a lucrat pentru Armata Română, fiind eliberat din funcţie după aproximativ 20 de ani de ani de activitate, la cerere.