5.8 C
București
luni, 4 noiembrie 2024
AcasăSpecialMarea Britanie: Când stăpânul nu-i acasă, rromii au intrat în casă

Marea Britanie: Când stăpânul nu-i acasă, rromii au intrat în casă

O femeie din Marea Britanie, care lucrează ca ofiţer al serviciului de emigrări, s-a întors într-o seară acasă de la un concert şi a găsit o familie de rromi de origine română gata instalaţi în locuinţa ei, fluturând un „document” care le-ar fi oferit dreptul de a se muta la adresa respectivă, conform publicaţiei This is London, relatează Agerpres.

Julia High, 55 de ani, a fost primită bine de rromii care i-au luat în stăpânire locuinţa. Ea a fost chiar invitată la un pahar din propriul său vin pentru a i se arăta „documentul” prin care intruşii îşi justificau prezenţa.

Englezoaica s-a întors la locuinţa pe care o deţine de 30 de ani pentru a-i găsi pe intruşi la masa sa, una dintre femeile din familia de rromi îi purta hainele, iar o mare parte dintre bunurile sale erau îndesate în saci de gunoi şi aruncate în curtea din spate.

Familia de rromi, compusă din cinci adulţi şi trei copii, le-a explicat vecinilor Juliei High că aceasta ar fi moartă şi că ei au închiriat casa de la „fiul” proprietarei.

„O femeie a venit să-mi deschidă uşa, îmbrăcată cu hainele mele. Ceilalţi stăteau la masa mea, în sufrageria mea, sorbind vinul meu din paharele mele. Mi-au oferit şi mie un pahar de vin şi mi-au spus că sunt din România. Apoi mi-au spus că eu sunt moartă şi că fiul meu le-a închiriat casa. Iar eu sunt cât se poate de în viaţă, sunt singură şi nu am niciun fiu„, a povestit femeia păgubită.

În curs de o zi, femeia a reuşit să obţină o decizie de evacuare a intruşilor din partea unei instanţe de judecată, decizie ce a fost pusă în practică de poliţie în aceaşi seară. Şi-a recăpătat casa, însă aceasta este într-o stare jalnică, multe dintre lucrurile ei lipsesc, iar compania la care este asigurată casa ezită să plătească despăgubiri pentru că în nebunia declanşată de instalarea şi apoi evacuarea intruşilor s-au pierdut o serie de documente şi de chitanţe, mai scrie publicaţia.

Cele mai citite

Rezultate preliminare: Stoianoglo conduce, după numărarea a 90% din voturi

Alexandr Stoianoglo conduce în cursa prezidențială cu 50,81% din voturi, iar Maia Sandu a obținut până acum 49,19% Diferența este de peste 21 de mii...

Rezultate preliminare: Stoianoglo conduce, după numărarea a 90% din voturi

Alexandr Stoianoglo conduce în cursa prezidențială cu 50,81% din voturi, iar Maia Sandu a obținut până acum 49,19% Diferența este de peste 21 de mii...

Republica Moldova își alege astăzi președintele

În premieră, la aceste alegeri, este pilotat votul prin corespondență în șase state – SUA, Canada, Norvegia, Suedia, Islanda și Finlanda Bătălia politică se dă...
Ultima oră
Pe aceeași temă