31.5 C
București
vineri, 27 septembrie 2024
AcasăSportSulfina Barbu: OFPDL va depune plângere la CNCD împotriva şefului IPJ Vâlcea

Sulfina Barbu: OFPDL va depune plângere la CNCD împotriva şefului IPJ Vâlcea

Preşedintele organizaţiei de femei a PDL, deputatul Sulfina Barbu, a anunţat, marţi, într-un comunicat de presă remis Agerpres, că OFPDL va depune plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva şefului IPJ Vâlcea, condamnând vehement declaraţiile discriminatorii făcute de acesta la adresa femeilor, informează Agerpres.

„OFPDL a primit cu stupoare declaraţiile şocante ale şefului Poliţiei din Vâlcea şi consideră că o asemenea atitudine discriminatorie şi retrogradă este inadmisibilă într-o instituţie a statului român. Egalitatea de şanse şi drepturile femeilor mame sunt garantate în România prin lege, iar instituţiile statului sunt obligate să respecte legislaţia în vigoare”, a declarat Sulfina Barbu.

Potrivit acesteia, declaraţiile şefului Poliţiei vâlcene sunt cu atât mai grave „cu cât vin din partea conducerii unei instituţii menite să apere respectarea legii”.

Precizând că ar fi periculos ca astfel de comportamente să rămână nesancţionate, deputatul democrat-liberal anunţă că OFPDL va depune plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva chestorului Ion Stoica pentru declaraţiile şi acţiunile discriminatorii pe care a anunţat că le va întreprinde.

Şeful IPJ Vâlcea, chestorul Ion Stoica, a declarat luni că numărul de locuri pentru femei de la Academia de Poliţie ar trebui redus, întrucât „femeile după ce intră în poliţie stau puţin, nasc un copil, după doi ani de concediu mai fac unul şi te trezeşti că îţi rămân funcţiile ocupate atâţia ani„.

„Nu am nimic cu femeile, din contră, îmi plac femeile, dar dacă vom merge pe ordine publică ne trebuie bărbaţi. Ori fetele sunt foarte silitoare şi deştepte, iar la examen, şansele fiind egale, reuşesc mai mult fetele. (…) Femeile, după ce intră în poliţie, stau puţin, nasc un copil, după doi ani de concediu mai fac unul şi te trezeşti că îţi rămân funcţiile ocupate atâţia ani, iar colegii lor trebuie să le preia atribuţiile. Pentru noi e foarte greu să lucrăm cu poliţiste pentru că au familii şi alte responsabilităţi. Ţin să menţionez că avem poliţiste foarte bune, care îşi fac treaba cum nu se poate mai bine. Dar în acelaşi timp sunt probleme în mediul rural şi toate vor să vină în mediul urban pentru că nu le mai convine cu naveta şi cu condiţiile precare. Aşadar, să fie femei, dar cu o anumită limită”, a spus chestorul Ion Stoica.

Cele mai citite

Primarul democrat din New York, Eric Adams, a fost acuzat de corupție

Primarul din New York, Eric Adams, implicat într-o serie de scandaluri, a fost acuzat joi de fraudă electronică, solicitarea de donații ilegale din partea...

Creștere record a creditelor de consum în România: Volumul finanțărilor noi a atins 5 miliarde lei în iulie

Românii au arătat un interes crescut pentru creditele de consum în 2024, atingând un volum record de 5 miliarde de lei în iulie, o...

Manchester City pregătește o ofertă uriașă pentru Florian Wirtz!

Campioana Angliei ar putea oferi 150 de milioane de euro pentru mijlocașul de la Bayer Leverkusen. Manchester City ar fi interesată de transferul lui Florian...
Ultima oră
Pe aceeași temă