Extinderea „serviciului naţional cetăţenesc”, un program de trei săptămâni propus în prezent pentru 11.000 de tineri în vârstă de 16 ani pe durata verii, se numără printre răspunsurile la revolte avansate luni de premierul britanic David Cameron, relatează AFP, citată de Mediafax.
În loc de reinstaurarea serviciului militar, suprimat în 1960, premierul propune extinderea unei iniţiative lansate de Guvernul său cu sprijinul asociaţiilor şi organismelor de tineret, „serviciul naţional cetăţenesc„.
„Mulţi cred că răspunsul la aceste probleme de comportament social este restabilirea serviciului militar„, a declarat premierul.
„Sunt mai degrabă de acord cu ei şi de aceea suntem pe cale să lansăm ceva similar, serviciul naţional cetăţenesc”, care „deşi nu este militar, disciplinează„.
Cameron îşi afişează de o săptămână fermitatea faţă de „criminalii” care au participat la patru nopţi de revolte în Anglia, săptămâna trecută, anunţând că Guvernul va reexamina atribuirea ajutoarelor sociale şi pronunţându-se în favoarea unor sancţiuni severe.
Serviciul naţional cetăţenesc, lansat în această vară, oferă 11.000 de locuri tinerilor în vârstă de 16 ani. Potrivit site-ului oficial al Guvernului, este vorba despre înrolarea tinerilor voluntari în activităţi atrăgătoare, cum ar fi sporturile în aer liber, escaladă, caiac-canoe sau lucrări pentru „ameliorarea stilului de viaţă”.
Sejurul de trei săptămâni include două săptămâni de tabără de vară. Treizeci de ore cu jumătate de normă completează programul.
În mod ironic, majoritatea zonelor afectate de revolte dispun de un program de „serviciu cetăţenesc” în curs, cum ar fi la Croydon (sudul Londrei), Manchester sau Birmingham.
Potrivit lui David Cameron, 30.000 de locuri vor fi oferite prin acest program anul viitor. „Să facem în aşa fel încât serviciul naţional cetăţenesc să le fie propus tururor tinerilor în vârstă de 16 ani, ca un ritual de maturizare”, a declarat luni premierul, cerându-le asociaţiilor, întreprinderilor şi şcolilor să contribuie la această iniţiativă.
„Muncă de echipă, disciplină, simţul datoriei, politeţe, acest lucru poate să pară un joc învechit, dar face parte din soluţia la această problemă modernă a tinerilor marginalizaţi, furioşi”, a subliniat premierul.
Potrivit lui, serviciul cetăţenesc „le arată tinerilor că faptele bune te fac să te simţi bine”, cu activităţi cum ar fi „supravegherea copiilor care joacă fotbal, vizitarea persoanelor în vârstă sau bolnave şi propunerea de înfiinţare în comunitate a unui atelier de reparare de biciclete”.
David Cameron a atribuit revoltele, care au cuprins timp de patru nopţi consecutive mai multe oraşe din ţară, între care Londra, şi au provocat moartea a cinci persoane, unei „prăbuşiri morale” a societăţii.