Furnizorul şi distribuitorul de electricitate Electrica SA estimează că la sfârşitul anului 2012 va pune în funcţiune cele două parcuri eoliene pe care le construieşte la Chirnogeni (judeţ Constanţa) şi Frumuşiţa (judeţ Galaţi), potrivit datelor furnizate de companie, relatează NewsIn.
„În prezent se derulează procedura de achiziţie a turbinelor eoliene pentru parcul eolian Frumuşiţa, de 45 MW. În cursul lunii septembrie, urmează să fie publicat anunţul de intenţie pentru licitaţia de turbine eoliene al parcului eolian Chirnogeni. Licitaţia va fi demarată după obţinerea autorizaţiei de construcţie”, se arată în datele transmise de Electrica SA, la solicitarea NewsIn.
Parcul eolian de la Frumuşiţa deţine autorizaţie de înfiinţare şi are contractul de racordare semnat. Pentru parcul eolian Chirnogeni, se află în curs de depunere documentaţia pentru autorizaţia de construcţie, Electrica SA având deja obţinut avizul tehnic de racordare. În cursul lunii august, urmează să fie semnat constractul de racordare, spun oficialii companiei.
Electrica SA este investitor unic la cele două proiecte. Investiţia totală în cele două ferme eoliene s-ar putea ridica la circa 200 milioane euro.
Oficialii societăţii spuneau anul trecut că parcul eolian de la Chirnogeni urma să fie primul pus în funcţiune undeva la jumătatea lui 2011, astfel proiectele vor avea o întârziere de cel puţin un an.