19 C
București
sâmbătă, 4 mai 2024
AcasăSpecialA murit criticul de artă Radu Bogdan

A murit criticul de artă Radu Bogdan

Criticul de artă Radu Bogdan a încetat din viaţă vineri seară,  la vârsta de 91 de ani.  Radu Bogdan a fost internat câteva zile la spitalul Foişor după ce a suferit o fractură la femur, incident ce i-a grăbit  moartea. 

Nu a fost o suferinţă lungă, a fost internat la spital câteva zile şi s-a stins vineri seară. A suferit o fractură la femur ce i-a grăbit moartea. A fost conştient, lucid a citit până în ultimele momente”, a declarat pentru romanialibera.ro, discipolul maestrului, Mădălina Mirea. 

Astăzi, trupul neînsufleţit al criticului va fi depus pentru un ultim omagiu, la Casa Scriitorilor, iar înmormântarea va avea loc luni, 15 august, la Cimitirul Străuleşti pe Aleea scriitorilor.

“El şi-a dorit foarte mult recunoaşterea ca scriitor, recunoaştere ce vine acum, post mortem, pentru că mormântul de pe Aleea Scriitorilor îi conferă dreptul de a sta printre confraţii lui. Le mulţumim Uniunii Scriitorilor şi Uniunii Artiştilor Plastici pentru sprijinul acordat. Academicianul Nicolae Manolescu a acordat familiei tot sprijinul şi academicianul Răzvan Theodorescu a fost foarte implicat”, a spus Mădălina Mirea.

 

Nichifor Crainic spunea ,în anii 70, despre criticul de artă : “bunul şi marele meu prieten, Radu Bogdan, despre care m-am convins că este cel mai valoros critic şi istoric de artă pe care îl avem”.

Radu Bogdan a fost “un mare erudit, un visător contagios, sever cu ceilalţi, dar mai ales cu sine, a cunoscut figurile reprezentative care au marcat ultimul secol de istorie şi teorie a artei, de la Danzig la Berensson, de la Albert Skira la René Huyghe, şi a reuşit să le câştige aprecierea”, spune Mirea. 

Este membru fondator ai Uniunii Artiştilor Plastici, membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, laureat al Premiului de Stat al RPR pentru monografia Theodor Aman şi a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de Mare Ofiţer. Vreme de mai bine de jumătate de secol s-a ocupat de opera şi de posteritatea pictorului Ioan Andreescu, iar lucrarea sa capitală, monografia dedicată pictorului s-a bucurat de un prestigiu internaţional.

Cele mai citite

VIDEO. Protestele studențești de susținere a Palestinei se intensifică în universități mari din întreaga lume

Mişcarea studenţească împotriva ofensivei israeliene în Fâşia Gaza continuă în întreaga lume: pornind de la campusurile americane şi fiind uneori ţintă a represiunii poliţieneşti, a...

Mihai Viteazul a fugit ca Vijelie de pe cortul de AUR, ca să-i facă loc lui Uraganul să împartă Salam pentru adepții partidului

Ilustra'ieȘ Marian Avramescu Pentru a elimina orice urmă de revoltă ale fanilor marilor domnitori ai principatelor române, istoria se poate modifica, de dragul adepților...

Șase persoane au fost rănite în regiunile ucrainene Harkov și Dnipro

Rusia a lansat peste noapte un atac cu drone asupra regiunilor ucrainene Harkov și Dnipro, rănind cel puțin șase persoane și lovind infrastructuri critice,...
Ultima oră
Pe aceeași temă