„Guvernul rămâne concentrat pentru asigurarea măsurilor necesare pentru derularea proiectelor de investiţii care pot sprijini dezvoltarea economică a României, şi, în acest sens, au fost aprobate Hotărârile de Guvern pentru deblocarea situaţiilor privind exproprierile pentru mai multe proiecte de investiţii importante. Centura Bucureşti-Sud, Autostrada Sebeş-Turda, varianta ocolitoare Bacău sunt doar câteva dintre aceste proiecte”, a anunțat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului Orban.
Anunțul a fost făcut la finalul ședinței de Guvern.
În cadrul aceleiași reuniuni a Executivului, Ministerul Transporturilor a prezentat o notă de informare cu privire la soluţiile identificate pentru realizarea proiectelor de autostradă Comarnic-Braşov şi Târgu Mureş – Târgu Neamţ – Iaşi – Ungheni, a mai precizat Ionel Dancă.