3.6 C
București
joi, 28 noiembrie 2024
AcasăSpecialPNL: Vizita lui Lăzăroiu în Spania s-a făcut în scop turistic

PNL: Vizita lui Lăzăroiu în Spania s-a făcut în scop turistic

PNL consideră că vizita ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu, în Spania poate fi catalogată drept o deplasare în scop turistic deoarece nu a contabilizat rezultate pozitive, având în vedere decizia adoptată joi de CE, de aprobare a restricţionării accesului lucrătorilor români în această ţară.

„Decizia adoptată astăzi de CE, prin care aprobă solicitarea Spaniei de a restricţiona accesul lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă până la data de 31 decembrie 2012, demonstrează, încă o dată, ineficienţa actualei guvernări şi slaba influenţă pe care autorităţile române o au în UE. PNL constată, în urma acestei hotărâri, că vizita ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu, în Spania, la sfârşitul lunii iulie, poate fi bifată la capitolul deplasări în scop turistic deoarece nu a avut un rezultat pozitiv”, informeaza Mediafax.

În opinia PNL, Cabinetul Boc şi PDL sunt datori să-şi asume partea lor de responsabilitate pentru această decizie, care afectează imaginea şi percepţia asupra României în UE şi reflectă incapacitatea Guvernului de a reprezenta şi apăra drepturile şi interesele cetăţenilor români în cadrul UE.

„Am fi aşteptat astăzi ca exponenţii principalului partid de guvernământ să abordeze cu realism acest subiect, ca şi altele la fel de presante, în schimb am asistat la o tiradă de injurii şi calomnii, care depăşesc orice limită a decenţei şi echilibrului, îndreptate împotriva opoziţiei”, se precizează în comunicatul citat.

PNL consideră, totodată, incalificabil comportamentul politic al PDL şi apreciază că, în loc să gestioneze problemele societăţii şi economiei româneşti sau să prezinte măsuri şi soluţii concrete, PDL duce un război steril, cu tot mai multă înverşunare şi disperare, nu doar împotriva USL, ci împotriva cetăţenilor acestei ţări.

Comisia Europeana (CE) a adoptat, joi, decizia prin care aprobă solicitarea Spaniei de a restricţiona accesul lucrătorilor români pe piaţa forţei de muncă până la data de 31 decembrie 2012.

Cele mai citite

Șef serviciu secret Germania: Un război direct al Rusiei cu NATO este foarte probabil

Folosirea extinsă de către Rusia a acţiunilor hibride împotriva ţintelor occidentale creşte riscul ca NATO să ia în calcul invocarea articolului 5 al clauzei...

Ilie Bolojan crede că anularea alegerilor din primul tur al prezidențialelor este o „chestiune foarte sensibilă”

Ilie Bolojan, proaspăt preşedinte interimar al PNL, după demisia lui Nicolae Ciucă, este de părere că o eventuală anulare a primului tur al alegerilor...

Protestele împotriva lui Călin Georgescu continuă. Ambasada SUA a reacționat la situația creată

Iau amploare protestele după intrarea în turul doi a lui Călin Georgescu. Mii de tineri au ieşit din nou în stradă, aseară, şi i-au...
Ultima oră
Pe aceeași temă