Încă 134 de cupluri vor primi, gratuit, finanţare pentru procedura de fertilizare in vitro, în cadrul Programului de fertilizare in vitro al Ministerului Sănătăţii.
Astăzi, autorităţile au aprobat un număr de 134 de dosare, dintre cele 180 de dosare noi, depuse in cursul lunii iulie.
De la debutul programului, din 1 iunie 2011, şi până în prezent numărul de dosare aprobate în cadrul programului MS, a ajuns la 192.
Ministerul Sănătăţii menţine recomandarea adresată unităţilor sanitare care derulează subprogramul FIV/ET, să efectueze o verificare preliminară a dosarelor depuse de cuplurile interesate înainte de transmiterea dosarelor către Ministerul Sănătăţii, întrucât Comisia pentru includerea cuplurilor în Subprogramul FIV/ET nu este în măsură să aprobe dosare care nu întrunesc condiţiile impuse prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 765/2011.
Anul acesta, Ministerul Sănătăţii a lansat, în premieră, Programul de fertilizare in vitro şi transfer embrionar.
Bugetul programului este de 4 milioane de lei. Ministerul Sănătăţii va susţine financiar o singură procedură de FIV, în două etape:
-4.920 lei după realizarea procedurii de fertilizare ( prelevarea ovocitelor prin puncţie foliculară; recoltarea spermei şi procesarea acesteia; inseminarea ovocitelor; transferul embrionar)
– 1.230 lei după confirmarea finalizării procedurii FIV/ET cu o sarcină, urmată de naştere.
În 2011, aproximativ 800 de cupluri vor putea beneficia de programul MS.
Un număr de 8 clinici din Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov şi Sibiu au fost admise, până la această dată, pentru a derula programul Ministerului Sănătăţii. Lista unităţilor care se pot înscrie în program rămâne deschisă.