Partidul preşedintelui ucrainean Victor Ianukovici a apreciat, marţi, că statele europene nu ar trebui să condamne Ucraina pentru decizia de arestare a fostului premier Iulia Timoşenko, care a provocat un val de indignare în întreaga lume, relatează AFP, preluată de Mediafax.
„Vrem să îi întrebăm pe oamenii politici europeni preocupaţi de arestarea lui Timoşenko ce ar face un tribunal din ţara lor dacă acuzatul i-ar ameninţa pe judecător şi pe martori şi ar afişa o lipsă de respect strigătoare la cer faţă de tribunal?”, se arată într-un comunicat al Partidului Regiunilor.
Acesta avertizează şi în legătură cu „tentativele de a o prezenta pe Iulia Timoşenko drept un critic al corupţiei şi un apărător al democraţiei”.
„Despre ce apărare a democraţiei se poate vorbi, dacă prevederile contractului pentru gaze încheiat la Moscova au fost ţinute secrete?”, adaugă comunicatul Partidului Regiunilor.
Tribunalul care o judecă pe Timoşenko pentru abuz de putere a decis vineri plasarea acesteia în arest preventiv. Ea este acuzată de depăşirea atribuţiilor de prim-ministru în 2009, când a autorizat, fără aprobarea Guvernului, semnarea contractelor de import de gaze naturale din Rusia, la un preţ considerat dezavantajos pentru Kiev.
Arestarea ei a provocat un val de indignare în întreaga lume, iar Statele Unite au denunţat chiar un proces cu „aparenţe de persecuţie cu motivaţii politice”. Şi Rusia o susţine pe Iulia Timoşenko, fost lider al revoluţiei prooccidentale ucrainene din 2004, apreciind că prevederile contractelor pentru care este judecată erau legale.