22.7 C
București
marți, 8 octombrie 2024
AcasăSportProiectul de lege privind grațierea unor pedepse a fost adoptat tacit în...

Proiectul de lege privind grațierea unor pedepse a fost adoptat tacit în Senat

Senatul a adoptat tacit proiectul de lege privind grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate, după ce termenul pentru dezbatere și aprobare s-a împlinit la data de 23 mai, scrie Agerpres.

"Este vorba despre proiectul de lege pentru grațierea unor pedepse și a unor măsuri educative privative de libertate. Inițiativa legislativă se consideră adoptată prin împlinirea termenului", a spus președintele ședinței de plen de luni, Claudiu Manda.

Președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, declara săptămâna trecută că proiectul legii grațierii nu poate intra pentru dezbatere pe ordinea de zi a plenului Camerei superioare întrucât la Biroul permanent nu s-a primit raportul suplimentar al Comisiei juridice pentru acest act normativ.

Înregistrat la Senat la 31 ianuarie 2017, proiectul de lege al Guvernului privind grațierea unor pedepse a fost dezbătut și amendat semnificativ în Comisia juridică, aceasta acordându-i raport de admitere pe 8 mai.

Plenul Senatului a decis, ulterior, retrimiterea la Comisia juridică a proiectului de lege privind grațierea unor pedepse, pentru o săptămână, decizia fiind una politică, luată de coaliția PSD-ALDE, care a susținut că legea trebuie adoptată în forma Guvernului și nu în varianta Comisiei juridice.

Cele mai citite

VIDEO Deputata PSD Laura Vicol și-a depus demisia din funcția de președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților în urma unei anchete de presă

Deputata PSD Laura Vicol și-a depus demisia din funcția de președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, marți, motivând în documentul oficial „jocuri nedrepte”....

VIDEO Deputata PSD Laura Vicol și-a depus demisia din funcția de președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților în urma unei anchete de presă

Deputata PSD Laura Vicol și-a depus demisia din funcția de președinte al Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, marți, motivând în documentul oficial „jocuri nedrepte”....

Veteran de război în vârstă de 96 de ani, vizitat de ministrul Apărării și ambasadoarea Statelor Unite în România

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ambasadoarea Statelor Unite în România, Kathleen Kavalec, l-au vizitat luni, 7 octombrie, pe generalul-maior în retragere Gheorghe Călin,...
Ultima oră
Pe aceeași temă