E august, luna când cei care nu sunt (încă) şomeri sau pensionari respiră aerul estival al concediilor. În principiu, totul ar putea merge strună, măcar pentru câteva zile calde de vară, chiar şi în cazurile – multicele, nu-i vorbă – în care banii lipsesc şi concediu înseamnă (doar) să dormi mai mult sau până la alte ore, să stai cât ai chef în faţa televizorului nocturn, să faci o plimbare până în parcul municipal sau să stai cu o bere în faţă pe una dintre terasele – sau bordurile – din localitatea unde locuieşti, să trăncăneşti cât ai chef cu vecinii de palier sau cu prietenii…
Dar asta numai în principiu, fiindcă, dacă eşti numai un pic atent la ce e primprejur, dacă faci o secundă urechea surdă la ştiri şi la agresivităţile verbale ale politicienilor, percepi o linişte enormă şi… neliniştitoare. De fapt, în august în România nu se întâmplă nimic. Mai ceva decât în viaţa păstorilor, ţărişoara se transformă într-un deşert leşinat. Nimic, nicăieri – sub pretext că lumea e în concediu. Pesemne, pe la noi prin concediu se înţelege o cădere absolută în letargie naţională. Să recapitulăm un pic: vara, pe la noi, televiziunile reduc drastic cheltuielile oricum anemice şi trăiesc din reciclări.
Poţi vedea materiale din arhiva ultimilor ani, de parcă, în afara buletinelor de ştiri, totul a devenit material de cinematecă, o recapitulare a trecutului recent sau mai vechi un pic… A sosit şi vremea ca retailerii să reducă orarele marilor magazine, trăind cu reflexele de odinioară, că oamenii sunt la căpşunărit sau prin vilele luxoase ale Mediteranei (pe unde majoritatea nu au trecut niciodată, inutil să precizez de ce). Or, tocmai dimpotrivă, fiindcă au câteva zile de concediu, fiindcă ţara gazdă anunţă cifre de şomaj în creştere, dispensându-se de lucrătorii din Răsărit, fiindcă e criză sau mai ştiu eu de ce, oamenii de prin alte părţi vin tocmai acum acasă şi au nevoie de una, de alta, crescând simţitor vânzările.
Remarcabil este că librăriile sunt goale – se ştie că românul nu citeşte cât lucrează fiindcă e ocupat, iar apoi n-are nevoie de cărţi pentru a nu-şi strica vacanţa -, toate teatrele sunt în concediu (noua stagiune începe toamna, de obicei cu drame şi tragedii, de ce am transforma spectacolul teatral în prilej de bună dispoziţie, încurajând astfel superficialitatea?!), cinematografele rulează pelicule-şablon cu roboţi agresivi, eroi zburători din metropole transatlantice sau ursuleţi animaţi… Rămân, desigur, birturile. Vrei, nu vrei – bei!
Avem o tradiţie suverană în acel fel de a concepe concediile – ca pe nişte deşerturi ce însetează, debuşând deci, obligatoriu, în exces dionisiac, emfază ebrietată, agresivitate şi scandal. Toată proza scurtă a lui Caragiale e plină de berării şi grădini de vară, exact ca viaţa noastră petrecută în nepăsarea şmecherilor de la cultură şi din domeniul serviciilor, leşinaţi pe şezlonguri, sub brize şic, departe de casă. Când nu e aşa, în lunile de activitate, treaba merge prost şi sincopat. În schimb, acum, dimpotrivă, ea nu merge, ci stă. O lipsă de orizont şi o limitare îndobitocitoare lipsesc chiar şi marile oraşe de alternative viabile. Câte o grădină botanică repetă, în fapt, într-un mod mai colorat, plimbărica din parcul citadin de acasă. Circul cu animale s-a mutat de sub cupola cortului cu clovni în studiourile emisiunilor de talkshow-uri. Şi, din nou, terasele cu mici şi bere, bere şi mici. Sau sucuri acidulate, de la transnaţionalele de succes ale planetei.
Între timp, eterna şi fascinanta patrie se îmbie, ca o putană borţoasă, dar silitoare, prin preajma domnilor cu bani şi în redingotă, sperând să transfere ceva din ceea ce ei etalează în buzunarele proprii. În afară de drumeţii, de turism sălbatic sau de automobilism off road, nimic nu pare însă valabil în lumea asta de omuleţi incapabili să termine un tronson de autostradă, de şosele naţionale pe care circulă atelaje rurale ca prin ograda natală, de drumuri regionale desfundate şi de căi strategice rămase din războaiele mondiale prin câte o pădure, într-o stare incredibil de… bună.
Care este oferta adevărată, cinstită, a României în august? Excursii în Grecia şi Turcia, în Bulgaria sau în croaziere de care nu te prea poţi apropia… Adică în afara ţării, în cazurile bune. De nu vrei asta, condamnările la litoral şi la zona Sinaia-Buşteni, cam despre asta ar fi vorba. Şi nici nu poţi pretinde mai mult până nu schimbi modul de a gândi al oamenilor ce se transformă subit în şopârle încremenite sub soare, care elimină orice dinamică inutilă.
Dacă pui cap la cap concediile de vară şi sărbătorile de iarnă, obţii o imagine relativ completă şi fidelă a paraliziei social-culturale (şi economice) care cuprinde ţara ritmic şi în orice împrejurări, bune sau rele. E un destin implacabil şi nu văd cum am putea scăpa de el, pentru că la români concediul este o fugă din propria viaţă.
Ovidiu Pecican este profesor la Universitatea Babeş-Bolyai
