-1 C
București
marți, 19 noiembrie 2024
AcasăSpecialUn român ales în Parlamentul Canadei a întreprins primele vizite de lucru...

Un român ales în Parlamentul Canadei a întreprins primele vizite de lucru în România şi R.Moldova

Deputatul canadian de origine română Corneliu Chişu a avut joi la Bucureşti o întrevedere cu secretarul de stat pentru dezvoltare instituţională şi relaţia cu Parlamentul, Anton Niculescu, după ce anterior s-a aflat într-o vizită în Republica Moldova, potrivit NewsIn.

Chişu a fost ales deputat în Parlamentul canadian în urma alegerilor federale care au avut Canada la 2 mai. El a candidat din partea Partidului Conservator, în circumscripţia Pickering – Scarborough East, zona metropolitană Toronto, Ontario.

Secretarul de stat Anton Niculescu l-a felicitat pe deputatul de origine română pentru acest succes remarcabil, asigurându-l de convingerea că mandatul său va aduce o contribuţie semnificativă procesului dinamizare a relaţiei bilaterale, inclusiv prin promovarea intereselor comunităţii româneşti din circumscripţia în care îşi desfăşoară activitatea, informează MAE.

De asemenea, secretarul de stat a adresat mulţumiri pentru intenţia de constituire, la nivelul legislativului de la Ottawa, a unui Grup parlamentar de prietenie cu România, similar celui existent în Legislativul de la Bucureşti. „Suntem de părere că această iniţiativă va aduce o valoare adăugată reală eforturilor de consolidare şi aprofundare a cooperării bilaterale”, a declarat Anton Niculescu.

La rândul său, deputatul Corneliu Chişu a subliniat identitatea de valori şi principii care leagă România şi Canada şi a exprimat întreaga disponibilitate de a contribui, din poziţia de membru al Parlamentului de la Ottawa, la consolidarea şi aprofundarea relaţiilor excelente de cooperare dintre cele două state.

Întrevederea a avut loc în contextul primelor vizitelor de lucru efectuate de către Corneliu Chişu în Republica Moldova şi România.

Deputatul Corneliu Chişu s-a născut la Satu Mare, în 1949. A absolvit Universitatea Politehnică Bucureşti în 1971, iar în perioada 1985 -1988 a urmat un masterat în inginerie (cu profilul Electricitate) la University of Toronto.

În perioada 1972-1976, a fost asistent la Universitatea Politehnică Bucureşti. A părăsit România în 1976, stabilindu-se mai întâi în Italia, apoi, din 1981, în Canada. Ajuns la Toronto, a lucrat la Delegaţia Comercială a Italiei, pe postul de Senior Trade Analyst, poziţie din care a consiliat firmele italiene care intenţionau să pătrundă pe piaţa canadiană. În perioada mai 1990 – martie 2009, a activat ca ofiţer inginer în cadrul forţelor armate canadiene, participând la misiuni din Bosnia – Herţegovina şi Afganistan. Pe timpul serviciului militar, i-au fost acordate următoarele distincţii: Canadian Forces Decoration (CD), Commemorative Medal for the Golden Jubilee of Her Majesty Queen Elizabeth II, NATO Medal for Bosnia and Herzegovina, Canadian Peacekeeping Medal şi General Campaign Star Afghanistan.

În prezent, este vicepreşedinte al Asociaţiei Inginerilor din Ontario, organizaţie care are 75.000 de membri.

Cele mai citite

România-Cipru 4-1. Naționala va fi în urna a doua valorică pentru preliminariile Campionatului Mondial din 2026

România a încheiat cu o victorie campania excelentă din Nations League. Tricolorii s-au impus cu scorul de 4-1 împotriva reprezentativei din Cipru, pe Arena...
Ultima oră
Pe aceeași temă